Până acum câteva zile dronele nu mi-au atras atenția decât ca și fenomen social. Într-o duminică am plecat la o tură de fotografie pe un deal de pe care vroiam să fotografiez orașul de sus. Am ajuns la locul stabilit și am început să-mi pregătesc trepiedul și camera foto. După numai câteva minute trec pe lângă mine patru bărbați. Unul dintre ei purta o servietă mai mare asemănătoare cu cele în care sunt vândute sculele de mari dimensiuni, gen mașini de găurit, ciocane pneumatice etc. Unul dintre ei vorbea doar în engleză.
Hait, mi-am spus, ăștia sunt teroriști. Prostii inventate de mintea mea după atâta presă pro și contra terorismului. Erau doar niște pasionați de filmatul cu drone.
Indivizii s-au oprit la câtiva metri de mine și au început să pregătească de zbor o minunăție de dronă. Am devenit curios și m-am băgat cu ei în seamă. Nu puteam să pierd ocazia.
Poftim, îmi spuneam în gând? Aproape 9.000 de lei o drăcie care seamănă cu un elicopter de jucărie? Totuși, am privit la drona cu pricina și am rămas fascinat. Nu-mi venea să mai fac ceea ce venisem să fac, adică fotografie de pe un trepied.
După ce am plecat îmi era gândul numai la drone. Numai că, mă găndeam eu, nu știu dacă-mi convine să scot 2000 de euro și mai apoi să dau cu minunata dronă de-o stâncă de să-i sară toate lentilele și șuruburile din ea. Asta nu sună prea bine. Ar trebui mai întâi să mă antrenez. Dar cine îmi dă mie pe mână o dronă care costă atâția bani doar că să mă antrenez?!
Totuși, trebuie să existe o dronuță sau măcar un pui de dronă care să coste fix cât să nu-mi pară rău dacă dau cu el de toți pereții. Ajuns acasă am început să caut drone de vânzare la prețuri mai accesibile, mai pentru începători. Am găsit tot felul de site-uri, cu mini drone, cu drone roz, cu cameră, fără cameră, cu 5 sau cu 10 megapixeli, cu elice de rezervă, cu sau fără șurubelniță inclusă, pentru copii până în 14 ani sau pentru bărbați începători ca mine.
Și cred că în prima fază am să mă orientez spre o mini dronă care costă doar 98 de lei. Știu, e mai mult o jucărie decât un super mini elicopter, dar trebuie să încep cumva, că prea m-a prins și pe mine febra cu zbârnâitul elicelor de dronă. Iar mai apoi voi trece la ceva mai performant.
Deocamdată, în România, pentru a zbura cu o dronă nu ai nevoie de brevet de zbor sau de înregistrare la autoritatea aviației civile, așa că este momentul potrivit să ne cumpărăm și să ne jucăm, dacă tot ne plac dronele. Dar cred că-i mult mai sănătos ca înainte de a trece la profesioniști să ne antrenăm. Nu de alta, dar cred că nimeni nu vrea să de-a de toți pereții cu câteva mii de euro. Asta dacă nu cumva există cineva care nu are ce face cu banii. Dacă ai deja o dronă aștept sfaturi, sugestii, ponturi. Dacă nu, ne vedem în aer.
Ce mai poţi să spui?