27 sept. 2020
  |   Nu sunt Comentarii

O să-mi lipsești, mamă, mă duc, te las aici

Azi, mi-ai lipsit, mamă. Pe derdelușul copilăriei mele era iarbă. Acolo am căzut, probabil, prima dată, ca un nătâng, în zăpadă, multă. Maria a murit. Nu-ți amintești. Pe-acolo m-am dat prima oară cu patine inventate, nici măcar n-am avut ghiventuri, îți aduci aminte? Mai apoi le-am descoperit. Azi, prin casă, praful e prea mare și prea mult. S-au așternut peste noi uitări și începuturi. De câte ori am murit în casa asta?

Da, mamă, am fost acasă la noi, acolo unde mâncam pateu de porc când se cutremura pământul și mureau, cică, celebrități. Am întrebat păienjenii, o mai știți? Au spus că nu te m-ai cunosc, că ai plecat de prea mult timp de acasă. Mi-a venit să plâng. N-am plâns. Am fost tare. Ca atunci când mi-am luat-o pe motiv că am vândut toate sticlele de lapte din casă ca să văd Cenaclul Flacăra.

M-am păstrat pentru acum. Îmi pare rău, acum chiar plâng!

Am vorbit frumos cu ei, crede-mă. Erau îngrijorați. De păianjenii ăia băgăcioși vorbesc, da. Dar ce mai contează, oricum, stările nu se pun în cui, nimeni și nimic nu așteaptă la nesfârșit pe cineva. Deși, știu eu pe cineva, îi spun unii mnezău. Unde era, mnezău, când eu mâncam pateu în bucătăria strâmtă și se cutremurau pereții și aveam doar niște ani, șase, cred?

De ce binele nu durează întotdeauna pentru totdeauna? Când spui mamă nu ar trebui să înflorească crini, salcâmi, să crească bucuria în noi? Mamă, nimeni nu te mai caută, drepturile tale au devenit povară, toți te vor cretină și dementă. Eu te vreau, te iubesc, îți iubesc mâna aia iubăreață, nu pleci nicăieri, că nicăieri nu ști să te mai duci. Nu te las. M-ai crescut și injectat cumva. Mulțumesc. Nu pleci nicăieri. Sunt aici, sunt ultimul mohican, nu te las. Te las doar ca să plec.

Azi am trăit dintr-un colț într-altul al camerei mele. Te-am auzit de nu știu câte ori. Suna ceasul când trebuia să merg la școală. Ceasul vechi, mamă, care, culmea, încă mai merge.

Au murit toți, mamă, dar eu încă sunt aici. Îți promit, nu te las. Nu mai moare nimeni oricând și oricum. Am avut o iubită, mamă, nimeni nu știe care-i aia. N-o să le spun. Sunt atenți, dar tac. Promit. Cea care îmi este destinată să-mi fie alături, care este dispusă, așa cum ai spus tu, merge cu mine și în cort de paie. Mulțumesc, mamă. Pentru asta te iubesc în plus.

Mamă, dragă, e ca la nebuni. Eu spun că-i verde. Toți spun că-i negru. Aștept verdele, se face roșu și noi încă așteptăm semnul potrivit. Am o iubită, dar se pare că nu cu mine e iubită. Eu aș fi luat-o și pe Marte. Ea m-a alungat inclusiv de pe Marte. Am obosit.

Mă lecuiesc, mamă. Promit. Dacă ești cu mine, stai cu mine, până mor, că te vreau ca suvenir. Punct. Îmi trec iar tâmplele prin sita mâinilor. Ne revedem, cândva, mamă. Sărut mâna, mamă.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger