6 feb. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Acrofobia mă omoară – cum să scap de ea?

Am acrofobie și asta îmi ocupă mai tot timpul, mă omoară cu zile. Mai în glumă, mai în serios, chiar sunt disperat. Dacă ies pe un balcon situat de la etajul doi în sus am amețeli, mă ia cu leșin. Înălțimea și lipsa punctelor vizuale de sprijin mă aduc foarte aproape de starea de leșin. Într-o vreme îmi trecuse, mi-am zis gata, am scăpat.

Pe naiba, că mi-a revenit acrofobia la loc. Nu mă slăbește nicicum. Totul a început pe la 30 de ani. Atunci am simțit că sunt cuprins de acrofobie când m-am suit pe-o clădire să fac câteva fotografii. Când m-am apropiat de margine am crezut că nu mai reușesc să mă retrag la loc, să fug de acolo cât mai repede.

Și este atât de cronică încât chiar și când văd un alpinist utilitar cățărat pe-o clădire mă ia cu leșin. Într-o iarnă mi-am făcut curaj și m-am suit pe telescaun. Am băut înainte două guri zdravene de pălincă, am rugat un prieten să mă țină de vorbă la telefon și m-am avântat cu capul înainte. Mi-am zis că poate așa îmi trece. La urcare, în timp ce aveam puncte vizuale de sprijin în copăcei și brazi care ieșeau din zăpada de pe munte, a fost ok. Când am coborât dacă nu închideam ochii leșinam sigur.

Am stat de vorbă cu psihologii. Unii mi-au spus că asta vine de la temperamentul coleric-melancolic. Un coleric are tendința să aibă tot timpul lucrurile sub control. Când acesta simte că pierde controlul, fie chiar și vizual, intră în panică, pătrunde în zona panicii și este cuprins automat de acrofobie.

Alții mi-au spus că mi se datorează unor experiențe din copilărie. Da, recunosc, pe vremuri mă cățăram pe munți, pe cele mai înalte clădiri, m-am suit pe acoperișul școlii, pe bara de paratrăsnet, am traversat râuri pe conducte de gaz sau de apă situate la 3 sau 4 metri înălțime, mă uitam de pe acoperișul blocului în jos etc. Când a venit vorba de armată m-am cerut la parașutiști. Nu aveam probleme cu acrofobia. Dar se pare că mi-am instalat-o încet, încet, singur, inconștient. Pentru că nu-i chiar comod să stai atârnat pe-o frânghie la circa 25 de metri de pământ sau să urci stânci fără frânghie și să te dai jos la fel cum te-ai urcat, adică fără nimic de siguranță. Desigur, eram un nebun, sunt, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Prin urmare ce mă fac, cum fac să scap de acrofobie? Sau sunt condamnat definitiv să o duc cu mine până la capăt? Aștept păreri de la specialiști dar și de la persoane care se confruntă cu aceeași problemă. Acrofobia nu-i o glumă proastă, știu asta din propria experiență. Deci?

Tu poți să te uiți la asta? Eu nu, deși mi-aș dori să pot face asta, aș face câteva fotografii senzaționale, cred.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați.

Despre fotografie
Foto Blogger