Cum sa pui un tort pe blog de ziua lui, a blogului

Ai un blog. Asa si? Scrii pe el, comentezi, te relaxezi, mai castigi si ceva maruntis, vorbesti tu si cu tine, razi sau plangi din cand in cand. Te mai uiti la codul sursa, al blogului evident, mai adaugi un widget dragut, mai pui o fotografie, spargi si un citat, doua pe la inceput de post, mai arunci cu grija si cate un filmulet de pe iutub, il optimizezi cum sti tu mai bine, il faci ferches si proaspat coafat te angajezi cu el la diverse concursuri, mai dai cu cate o postare de timeline-ul tau de pe facebook, mai lasi si cate un twiter, te lauzi cu el sau te ascunzi in spatele scrierilor tale.

Asta inseamna sa ai blog? Dar de ziua lui ce faci? Da, de ziua blogului tau, zic? Sau nu stii cand e ziua lui? As raspunde eu in locul vostru la intrebarile astea, dar nu vreau sa ma substitui chiar azi. Poate unii vor spune ca am mancat la micul dejun papanasi ornati cu plastelina. Eu spun ca aniversarea propriului blog, daca ai unul, este o activitate care nu trebuie neglijata, pentru ca e vorba de aprecierea muncii tale, a gandurilor sau faptelor din viata ta. Sau nu?

Pai nu el, blogul, iti ofera ocazia sa te descarci atunci cand iti mesteci buzele de nervi? Pai nu in buzunarele lui iti pastrezi gandurile si sentimentele, ofurile si parerile despre viata, societate, oameni, animale, flori, fara ca el, saracul, sa zica ceva daca tu scrii prostii?

Blogul meu are doar aproape 6 luni. Nu am momente aniversare de sarbatorit, poate doar ceva legat de statistici sau numarul de postari. Stiu insa pe cineva, o bloggerita modesta, care mi-a servit lectia urmatoare si o invitatie la aniversarea blogului sau. Mie, tie, celorlalti, ne-a oferit un ghid practic despre cum sa-ti sarbatoresti blogul.

Fa un tort, nu virtual, si cheama-ti prietenii

Invitatia de care vorbeam a venit de la Maya Calinescu, care s-a lansat in valtoarea bloggoreei exact acum trei ani, cu blogul Copacul cu Vise. Pe aceasta doamna nu am cunoscut-o personal, insa de la o vreme am inceput s-o citesc constant. Dupa fiecare vizita parca ma incarc cu ceva placut, nedeslusit, dar mai ales cu zambete. Ea reuseste sa te incante prin texte simple dar profunde, prin cuvinte asternute parca cu o bagheta magica. Citesc multe bloguri, la unele nu mai revin poate niciodata, la Maya parca ma absoarbe ceva irezistibil, desi nu este asezata maiestuos in blogroll-ul meu, ca altii.

Ea si-a crescut Copacul cu Vise cum a stiut mai bine, chiar daca este, cum a spus ea, “total ATEHNICA”, la hranit cu ce a avut ea mai bun si mai de pret, a sacrificat timp din viata ei pentru ca acolo, sub acel copac, sa fie stranse cele mai frumoase vise, pentru ca trecatorii sa fie incantati de cele gasite. Si-a primit vizitatorii cu paine si sare, i-a invitat la masa si i-a omenit cu versete alese, iar apoi le-a urat drum bun si cale intoarsa placuta. O gazda execenta, la care vrei parca sa te reintorci fie si doar pentru urari.

In invitatia scrisa de la Maya, aceasta imi spunea ca ar fi foarte incantata sa ma aiba sub copacul ei, la o felie de tort virtual. Tot ea mi-a spus ca a facut un tort mare pentru blog, adevarat, ca va sufla in lumanari dupa care va manca tot tortul, desi, spunea ea, va trebui mai apoi sa treaca pe regimul de slabire. Mno, cate kilograme poti sa pui? Am fost onorat pentru aceasta invitatie, la fel cum am fost de fiecare data cand aceasta bloggerita mi-a vizitat paginile virtuale.

Nu am putut s-o refuz, am facut trafic pe internet si am spus prezent, mai ales ca pe tort au fost asternute frunze din Copacul cu Vise, iar pe una dintre acestea sta scris si numele meu. Nu ma crezi? Vei vedea.

Si cum nu puteam sa ma duc la petrecere cu mana goala, am decis sa ma duc cu acest articol in dar, pe care sa-l astern sub copac, sa torn putina apa si sa adresez o urare pentru a creste cat mai mare, cam cat un arbore Sequoia.

Amintirea scrierilor lui Maya de la inceput de drum, cele de acum trei ani, m-au impresionat, m-au facut sa simt nostalgia care cred ca o domina astazi, 13.07.2013, cu gandul la semintele pe care le-a pus cu grija in pamantul glogosferei pentru a-si creste propriul copac cu vise.

La sfarsit, da, la sfarsitul articolului, ca la chef vreau sa mai raman, Maya Calinescu, iti doresc sa ai parte de clipe minunate, de impliniri de vise nenumarate, de mii si milioane de trecatori pe sub copacul tau. Iar blogului tau ii spun sa-si pastreze cumpatul atunci cand nu-l menajezi, sa fie rabdator cu tine si cu gandurile tale, sa-si pastreze straiele de sarbatoare pentru multi ani de acum inainte, sa fie ingaduitor cu trecatorii carcotasi, sa-si pastreze stilul rafinat si aliura de blog sanatos, sa fie intelegator atunci cand uiti sa-l vizitezi sau atunci cand il bagi in seama doar ca un simplu trecator.

Deci, daca ai un blog, fa cum a facut Maya sau macar dovedeste ca stii sa-ti respecti munca. Stai, nu pleca, mai jos trebuie sa ii spui si tu ceva Copacului cu Vise. Lasa o urare, ceva, orice, pentru ca mama lui chiar a facut un tort! Petrecerea este aici, poti sa te bagi si tu, chiar daca nu ai primit invitatie, sunt sigur ca macar o felie de tort virtual vei primi.

La multi ani, Copacule cu Vise!