De ce nu cred în ”sfântul” Vasile

Umbla umil. Ca un năcăjit. Parcă îți venea să-l admiri uneori. Nu vorbea neîntrebat și punea osul la muncă dacă primea un doi, trei lei. Îl cheamă Vasile și n-are ogoare, nu-i de la țară și consuma pe vremuri vodca săracului, ”adio, mamă”. Totuși, pe vremea aia, își purta capul între umeri cu o modestie de invidiat.

Într-o vreme, a plecat la muncă, măcelar, pe la un abator dintr-o țară slavă. A stat pe acolo o vreme. Și-a văzut de treabă, a pus doi, trei euroi la saltea. Chiar mi-am zis, uite mă că omu-i hotărât.

După o bucată bună de timp apăruse la un moment dat în peisaj. Dar parcă nu mai era Vasile. Îngâmfat, prea plin de el. Arogant chiar. De salutat, nici vorbă, bolborosea ceva, dacă o făcea. Băi, stai, zic, unde-i Vasile?

D-aia zic, io nu cred în ”sfântul Vasile”. De fapt, nici nu știu dacă am crezut vreodată. Azi, Vasile din povestea mea, consumă vodcă Stalinskaya sau Alexandrion de 7 stele, că ”adio,mamă” ie pentru sărachi.