Era oarba, dar isi dorea cea mai frumoasa poseta

Cunosc doua femei oarbe din nastere. Ambele au primit cea mai aleasa educatie. Stiu sa cante la chitara, sa citeasca, sa urmareasca o stire la teveu, sa faca un cartof prajit sa caute diverse obiecte utile prin casa. Si asta pentru ca au avut o mama cu multa rabdare si dragoste pentru fiicele ei. Vremea a trecut si cele doua fete au devenit mai speciale. Adica fiecare a inceput sa-si doreasca diverse lucruri pe care in mod normal doar un individ care poate vedea ceea ce este in jurul sau isi poate dori.

Azi am participat la un workshop de fotografie. Un vechi prieten a spus ceva interesant si eu chiar mi-am notat: omul nu vede cu ochii, ci cu ceea ce mintea lui are inmagazinat ca si informatie, educatie, idee, perceptie. Dar nu despre fotografie doream sa va vorbesc, asa ca revin la prietenele mele oarbe din viata mea.

Una dintre ele, Sanda, a spus intr-o zi, spre surprinderea celor din jur, ca isi doreste cea mai frumoasa poseta. Acum o luna si ceva a fost asta. Fiind prezent am intrat in dialog cu ea.

• Ce sa faci cu poseta, Sanda, tu nu o vei vedea niciodata, deci indiferent ce vei cumpara va fi la latitudinea celor din jur modul in care ti-o vor descrie?

• Nu, nu mai inteles, Traian. Eu nu vreau o poseta frumoasa, eu vreau o geanta de dama din pielea unul animal care a fost candva viu. Pe acel animal eu nu am putut sa-l salvez de la moarte. El insa a avut priviri candva, prin urmare, vreau sa simt, daca reusesc, ceea ce a vazut el prin atingerea pielii lui. Vreau sa-l am langa mine tot timpul. Vreau sa experimentez, sa port cu mine o parte dintr-o fiinta care candva vedea culori, pericole, frumuseti, hrana, salvarea in fata pericolelor, orizonturi si asfintituri, nopti si zile, intelegi, Traian?

Am ramas mut. Cei din jur la fel. Toata lumea se uita la mine asteptand sa zic ceva. Am ridicat putin vocea, pentru a nu se simti tremuratura din glasul meu si am spus asta: iti promit ca vei avea o geanta de dama de cea mai buna calitate, din piele naturala, pe care am s-o comand chiar de la Reeija, un magazin online unde gasesti genti din piele chiar si facute manual.

Orice as spune dincolo de povestea mea, care este cat se poate de adevarata, ar fi inutil, umplutura. Asa ca mai spun ceva in loc de noapte buna si ma var in pat: dragi animale care a-ti devenit posete din piele, sa va fie odihna o mare odihna! Inca mai exista oameni pe planeta care se gandesc la voi ca la un sacrificiu suprem, nu doar ca la un trofeu vanatoresc!

Articolul asta a fost scris dupa 18 ore de workshop de fotografie si l-am scris evident si pentru prietenii mei, majoritatea virtuali, de la SuperBlog 2013.