Fii fermă când cineva îți spune că ai copii toxici. Fii pe pizda ta. Nu te lăsa. Nu, rupe tot. Nu te lăsa. Lasă urme. Adânci. Atât. Doar tu contezi. Ești miezul. Așa te-or învățat. Rupi tot. Niciodată nu-i voie să păstrezi ceva și pentru alții. Tu. Doar tu. Doar ce ai tu. Tu ești Universul. Sâmburele. Restul nu contează. Doar tu. Și copiii tăi. Restul, e praf și pulbere. Avem un purgator, e la liber, oficial, hai să-l folosim.
Hei, părerea mea, când o iau razna progeniturile, cumva, te impui. Nu te victimizezi. Nu fugi, de unii și de alții. Și nici nu-ți pui lumea-n cap ca și cum căcatul tău s-ar afla în sfărcul pământului. Trăitul e o slujbă destul de importantă. Nu toți o fac cu rezultate bune.
Trăiești cu luciferi, cu hristoși și cu tot ce-ți stă la îndemână. Victimizarea și recunoașterea sunt cutume cu care nu are rost să mori decent dacă nu le înțelegi. Nu gardul e important, ci floarea care ți-a fost călcată, gardul îl vei mai putea ridica, floarea a murit. Nu greșeala trebuie iertată, ea e deja trecut și nu te poți întoarce în trecut, baguba e problema. Nu paguba e rost de criză, ci înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat.
Nu-i suficient să-i spui cuiva străin te iubesc, trebuie să și înțelegi ce spui. Zilele trecute mama mi-a sărutat mâinile. Bucurându-se, infernal, de mine.
Era un deal. Miculuț. Ca mine. În preajma blocului meu. Cu ghivent, mi-am spus. Aveam niște papuci nașpa. Cu ghivent i-am prins. Am fugit bucuros prin casă și din casă. Eram singur. Am riscat tot. Mama mi-a spus stai în casă. Îmi iubeam copilăria, mi-o doream, credeam că pot să mi-o creionez fără ajutor. Mi-am rupt tot. Dar am folosit patine cu ghivent. Hoo, m-au năpădit niște amintiri.
Înainte să adorm, iubita mi-a sărutat mâinile. Curios, că mama mi-a sărutat mâinile și înainte s-o culc. Iubita, nu, a devenit rece. Oare mâinile mele devin reci după sărutul mamei sau al iubitei?
Ai copii? Complicat. Trebuie să știi ce, cum și când croșetezi. Dacă ai scurs din tine moloz rarefiat, degeaba te strădui să croșetezi cu fire de bumbac sau catifea dacă la examenul de export îți ies doar fire scârbavnice cu care împletești bici din căcat care nu numai că nu pușcă, ci doar pute.
Să-ți iubești progenitura nu-i rău. Nici greu. Mai greu e s-o cunoști, că numai cunoscând-o, îți dai seama ce vinzi și, mai ales, ce aperi. Uneori.
Azi, mi-am dat seama că nu născătoarea era problema, ci nașterea. La născătoare, am găsit apă, sare, pită, un blid, o cană cu care să beau apă, ființe care mă îndemnau la umilință. Apoi mi-am dat seama că născătoarea avea fisuri printre care creaturi nescârbăvnizate și-ai băgat isonul și tonul potrivit.
Am ajuns la concluzia că atunci când îți iubești gunoaiele mai mult decât principiile, ideile, cultura, credința în ceva, asaltul asupra cunoașterii noului, te mogâldești, luciferezi și urci spre dorințe cântate într-un fel la care nu ești pregătit să ajungi.
În gunoi, dacă ești dispus să cauți, e foarte posibil să găsești diamant. Dacă ignori asta, e foarte posibil să rămâi un sărăntoc și un ignorant, cu istorie. Dar prima dată diamantul e gunoi.
Nu pot să-i spun copilului meu ”ești cel mai bun” pentru că devin cel mai tare ignorant. Copiii nu sunt buni decât dacă sunt buni. Nu eu hotărăsc dacă sunt buni unii sau alții. Dar cred cu tărie că bunătatea vine din EMPATIE!
Am cabluri care se scurg pe sub birou. Așa vreau eu. Laptopul, cu toate astea, tastele, mă ascultă.
Când nu asculți ce-ți spun alții ești deja prins în strofele unui flaut care e dirijat doar de tine. Muzica cea mai teribilă vine de la orchestra văzută sau nevăzută a planetei. Nu trebuie s-o asculți, acolo nu există opreliști, dar n-o ignora!
Azi l-am ascultat iar pe Yngwie Malmsteen. Magie. Când copilul tău spune ce-i asta? e grav. Pandemia nu-i în aer, e la noi. O purtăm de ani, de sute de ani. Cineva a ”activat-o”, acum.
Pandemie de copii retardați, de părinți și educatori răsfățați care sunt corigenți la pedagogie. Părerea mea e că nu virușii ucid, oricât ar fi ei de puternici, ci ignoranțele desăvârșite ale oamenilor. Croșetează, mamă, croșetează cu spor. Morții oricum mor.
Ce mai poţi să spui?