Fantoma din vis – ficțiune sau realitate?

Nimic deosebit. Am ieșit să-mi iau țigări și să beau un coniac. Mă îndreptam agale spre abeceul de la colț. Din direcția opusă o siluetă pășea cam în același ritm cu mine. Nu exista un chip. Vedeam doar forme.

Fantoma a ajuns în fața magazinului în același timp cu mine. La lumina rece din fața chioșcului mi-am dat seama că formele și chipul ascuns în întunericul de pe drum întruchipau o femeie. Ea, sfioasă, văzând că-s mai aproape de tejghea, s-a oprit puțin încercând să-mi cedeze locul în față. Eu, sesizând intenția ei, m-am oprit și am rugat-o să poftească înaintea mea.

• Nu, vă rog, îmi spunea femeia, zâmbind, chiar fericită că are ocazia să facă un gest frumos.
• Nu, vă rog, chiar insist, zic eu, hotărât să nu cedez.
• Dar și eu insist, îmi spune femeia.

N-am cedat. Iar ea mi-a mulțumit fericită, uimită. A zâmbit și s-a postat în fața acelui geam mic specific abeceurilor de cartier. A cerut un pachet de țigări și o pungă de snecsuri. Eu fiind următorul la rând am auzit și văzut. Chiar i-am simțit mirosul de femeie, parfumul. Nu m-am putut abține: nu-s bune snecsurile, nu sunt sănătoase!

• Da, știu, îmi spune ea râzând, dar nu mă pot abține. Iar o pungă mică nu se pune.
• Hm, zic, ba cred că se pune. O pungă azi, una mâine și tot așa.

Și-a plătit țigările și punga de chimicale, s-a întors, m-a privit în ochi și mi-a urat o seară frumoasă. Mi-am dat seama din privirea și din ezitările ei că vrea să-mi mai spună ceva. De fapt, eram sigur că, mergând în aceiași direcție cu mine, o să încetinească pasul și mă va aștepta. Am simțit că vrea s-o ajung din urmă.

Plecând s-a împleticit și-a scăpat punga cu snecsuri din mână. Vizibil intimidată s-a aplecat a recuperat punga și-a plecat mai departe, dar nu înainte de a se întoarce și a-mi arunca din nou o privire care parcă mă chema.

Eram atras ca un magnet. Mi-am făcut repede cumpărăturile și-am plecat în urma fantomei. Am ajuns-o la următoarea intersecție, unde i-am spus să aibă grijă la pași că s-ar părea că din cauza snecsurilor se tot împiedică.

Stătea în stradă și se uita la mine. Mi-a zâmbit din nou și mi-a spus că da, că am dreptate. Veneau mașini, așa că am rugat-o să vină pe trotuar, că nu mi-am propus să ajung cu ea la urgență. Ea a râs din nou și mi-a spus că de ce n-aș vrea să ajung cu ea la urgență, dar nu la spital? Ups…

Am luat-o de mână și-am trecut-o strada, chiar vroiam s-o știu în siguranță. În momentul acela mi-a spus că este incredibil ceea ce se întâmplă și că tot scenariul seamănă cu un ceva în care nu a crezut niciodată. Era fericită. Și ca să-mi arate asta, mi-a prins mâna dreaptă și și-a lipit-o aproape în totalitate pe sânul stâng. Am fost emoționat. Am spus uau, nu pot să cred că lucrurile se întâmplă cu atâta repeziciune. O singură dată în viața mea de până atunci am mai trecut prin așa ceva.

Ea era entuziasmată la maxim. Eu eram uluit. Fără să-mi dau seama i-am propus să vină cu mine să bem împreună sticla de coniac pe care mi-o luasem la pachet. A râs și fără absolut nici o ezitare a spus tare și răspicat: BINE!

M-a luat de mână și m-a întrebat, privindu-mă în ochi, în ce direcție? Nu visam, eram captiv în realitate. Timpanele îmi bubuiau. Mâna îmi tremura, parcă toate direcțiile dispăruseră.

• Chiar vrei, am întrebat ca pe vremea când le întrebam pe puștoaicele de seama mea dacă vor să devină prietenele mele?
• Da, sigur, mi-a spus ea, mai sigură în mișcări și-n voce decât mine.
• Păi atunci să mergem. Și-am luat-o într-o direcție care parcă instantaneu s-a arătat disponibilă.

A fost o seară care pentru mine a devenit memorabilă. Totul se petrecea cu o repeziciune amețitoare. Nu aveam timp să-mi dau prea bine seama ce se întâmplă că lucrurile treceau deja la alte niveluri.

Ne-am promis, ne-am propus. Ne-am iubit, am băut coniac și-am fumat ca turcii. Ne-am sărutat ca disperații, ne-am povestit întâmplări importante din viața noastră, am vărsat cred că și lacrimi. A devenit una dintre poveștile frumoase din viața mea.

Apoi s-a făcut dimineață și ne-am despărțit. Ne-am promis că ne vom suna atunci când ne vom trezi din somn.

Nu mi-a mai răspuns. Probabil că încă mai doarme, amorțită, răpusă de lupta cu sinele. M-a șters chiar și de la prieteni. Iar la telefon nu mi-a mai răspuns decât o singură dată.