Azi fetiță, mâine pipiță

Că, mno, întrând într-un abeceu pentru a-mi cumpăra diverse, observ instantaneu și fără să vreau o chestie. Faină dar și urâtă în același timp. În fața mea o fetiță. Frumoasă fetiță, circa 8 ani. Vocea ei suavă îmi atrage atenția. Ridic capul din portofel și urmăresc scena. Fata ținea în mână o hârtiuță pe care era scris, foarte elegant și citeț, exact ceea ce trebuia să ceară, să cumpere. Un singur produs nu era trecut acolo. Dar vă las pe voi să-l descoperiți. Am tras cu coada ochiului și am încercat să deslușesc întâmplarea, să-i dau un sens.

Dialogul este reprodus ad litteram.

Fetița: (citind de pe bilețel) vreau și eu niște praf de copt și… aveți sare de lămâie?

Vânzătoarea: avem și una și alta. Câte pliculețe de praf de copt dorești?

Fetița: ăăă… păi… nu știu, stați să sun (și deschide repede smartfonul încercând să apeleze ”baza”)

Atunci am intervenit eu, nu m-am putut abține. Pe bilețel era scris următoarele: 2 x pliculețe praf de copt, 3 x pliculețe de sare de lămâie. Mie îmi părea simplu. Dar…

Eu: 2 pliculețe de praf de copt dorește domnișoara.

Fetița: da, exact (și se oprește, nu mai apelează ”baza”).

Vânzătoarea: și sare de lămâie?

Fetița: ăăă…

Eu: 3 pliculețe.

Fetița: da, cred că da… și mai vreau și… (se îndreaptă spre raftul cu snacsuri, vine cu o pungă) asta.

Eu: tu nu poți să citești cifrele?

Fetița: ba da, dar…

Eu: bine, dacă zici tu.

Îmi iau ceea ce vroiam să-mi iau și plec, zâmbind, gândindu-mă, minunându-mă.

Așa se transformă fetițele frumoase de azi în pipițele proaste de mâine. Ei, hai, nu vă supărați pe mine, eu doar zic.