5 sept. 2013
  |   Nu sunt Comentarii

A fost odata un catelar de granita. Palavre de cartier.

Ieri am fost la antrenament cu ciobanescul. De fapt e a treia zi de cand mergem in fiecare zi si de cand am inceput dresajul in mod organizat. Asta ca sa nu mai zica unii ca de ce nu ne organizam cum trebuie si de ce nu mai are voie nimeni sa-i tot mangaie crestetul lui Cezar. Si tot ieri am vazut lupul ala fioros din ciobanesc. Ca pana ieri doar s-o tot infoiat, latrat, napustit, ieri insa si-o aratat caninii in toata splendoarea. Pai daca te dai la el si el doar se joaca, ca prunc este, ce sa-ti fac, mai domnule caine mai batran?

Noi cand ne intalnim seara, astia de ne dresam cainii in timp ce instructorul ne dreseaza pe noi stapanii, intai lasam patrupezii sa socializeze, sa alerge, sa oboseasca, sa-si aduca aminte unii de altii. Si ieri s-o intamplat o chestie. Cezar, bebe inca fiind, ca nu poti fi altceva la 9 luni, se apuca de aleargat cu toti, ciobanesti de Germania, lupi de Cehia, labradori si alte rase de caini dornice sa fie educate.

Si uite asa, in timp ce germanul cu cetatenie romana socializa cu toata lumea, dezlegat fiind pe terenul de antrenament, una bucata ciobanesc de aproape doi ani, sare si il alearga pe tiganul meu pana il doboara, de sterge asfaltul cu el. Atunci am vazut ceva ce nu am vazut pana acum. S-o ridicat Cezar in patru labe, s-o uitat pret de cateva secunde la mine, si-o suspendat un picior in aer, indoit, si apoi si-o aratat coltii, de toti cei prezenti ne-am cam speriat ca o sa-si insuseasca o bucata de carne din spinarea aluia de l-o enervat. Ca o scos un marait infiorator nu-ti mai spun, ca poate vei avea cosmare noaptea.

Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred, la fel cum am facut pe vremea cand ma tot intrebam daca ‘mnealui stie sa si latre, pe la 2 luni, cand tot el mi-o dovedit ca stie.

Sa-l fi vazut pe domnul caine matur cum se uita, sa-l fi vazut cum a dat cativa pasi inapoi, mirat ca puiul ala mare si negru stie sa se apere! Luandu-ma cu vorba am uitat ce vroiam sa-ti povestesc.

… Venind noi de la repetitii, eu si ciobanescul, am simtit ca si mie imi e sete, ca doar nu crezi ca noi nu obosim tot spunand, “pas”, “sezi”, “culcat”, “pe loc” si alte comenzi dinastea pe care le vrem memorate de patruped.

Asa ca m-am oprit la terasa de la colt, unde toata lumea ne stie ca Cezar si Traian, intelegi ce vreau sa spun. Bun, vine fata, spun ca nu schimb preferintele si ma apuc sa sorb cu sete din sticla cu bere rece. Un vecin ma vede, de la alta masa. Ma intreaba daca ii plictisit ciobanescul. Nu, ii spun, e obosit. Dar mosul nu o auzit, asa ca o dat-o mai departe cu memoriile lui. Si imi spunea ceva de genul… Stai sa schimb paragraful, ca goagal cica se poticneste cand se ingroasa randurile.

Io am facut armata la graniceri si aveam catelari. Adica soldati care erau responsabili cu cainii de paza, cu care patrulam pe granita cu scopul de a prinde romani care indrazneau sa fuga de regim, zicea mosul.

O mai zis omul ala multe, dar nu-mi mai amintesc tot, ca sincer sa fiu nici nu l-am ascultat cu urechile prea ciulite. Imi spunea ca sase polonice putea manca un caine granicer in timp ce el doar patru si ca mancarea era pregatita cu untura de porc, nu cu ulei de floarea soarelui.

Multe chestii mi-o mai spus, printre care si faptul ca niste ofiteri au facut arest o luna de zile pe motiv ca or luat puii de ciobanesti fatati de o lupoaica. Sigur, multe intamplari sau mai intamplat pe-atunci, dar azi e septembrie, cinci, si nimeni cred ca nu-si mai aminteste ce-o fi fost pe vremea aceea un catelar.

Mai vreau sa-ti spun ca povestitorul meu ii vecin cu mine si ca or fost en situatii cand o trebuit sa chemam politia sa il struneasca, pe motiv ca toata comunitatea trebuia sa ascultam tarafu lu’ peste de la tv. Si iti mai spun un secret, mosul ala, la aproape 70 de ierni batute pe muchie, are o gagica de 36 de ani, pe care o da gata de multe ori… Cu ce anume nu stiu sa-ti spun. Sa nu ma spui, ca imi aud vorbe si nu dorm bine la injurii spuse la suparare!

Te las, ai grija la ce te uiti cand deschizi tembelizorul. Ca multe povesti dinastea de adormit copii se mai spun pe acolo.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări atunci când vor fi publicate articole noi.

Despre fotografie
Foto Blogger