O babă proastă nu voia lei la biserică pentru lumânări

S-a dus femeia la biserică (a mea, femeie, că d-aia știu pățania). La Hunedoara. În Hunedoara. În parcul tineretului. Că, desigur, la Hunedoara, bisericile se nasc și-n parcurile vieții și chiar și-n curtea unor școli. C-așa-i românul, credul, prost și tâmpit, uneori, că d-aia ie dăștept alteori.. Și se introduce femeia în biserica lui neam prost. Că Tiric sau Tilic îl cheamă pe popă. Și cum intră ea, într-o biserică, pașii o potrivesc spre lumânarea vieții, cu bani ficși și întinși. Acolo, desigur, una bucată babă, la menopauză, prost dispusă, prost plătită și cu țâțele târâite să zbârlește la a mea, care, deși oleacă moldoveancă, ie calmă, până la faza cu inervatul. O inoportunează femeia pe babă cu ideea de a cumpăra o lumânare cu BANI MĂRUNȚI, adică cu lei, românești, dacă înțelegi ce spun. Voia o lumânare și i-o întins un leu din bucăți. BABA VIEȚII, care se presupune că ar trebui să mă învețe ceva, că d-aia ie babă, REFUZĂ LEI ROMÂNEȘTI, că-s prea mărunți.

Și acum vine finalul.

– Bine, ia o sută de lei, dă-mi o lumânare și dă-mi chitanță, zice a mea.

La care baba.

– Păi nu pot să dau chitanțe.

Atunci, leguminoasă, stai acasă, babă proastă, că moartea te tot caută, nu mai vinde lumânări în biserica din Parcul Tineretului, că Hunedoara n-are nevoie de babe spălătoare de căcat bisericesc.

Și apoi, femeia, a aprins și lumânarea, la cușca cu proști aflați încă în viață. Te iubesc, femeie. Te prostiși, baba lui popa.