O cronică cu audIENȚE la doamna Caricatură, Marian Avramescu artist de serviciu

Am fost la vernisajul expoziției de caricatură intitulată audIENȚE, Galeria de Arte din Hunedoara. Și pot spune, pe nerăsuflate, că Marian Avramescu, artistul de serviciu, e un portretist ale cărui lucrări îți cască gura și te țin așa, înlemnit, preț de câteva secunde sau chiar minute. Am zâmbit și m-am abținut să râd, am privit solemn, am privit ostentativ, introspect, lung, din mers, peste umăr, milos, hâtru sau cu regret, mi-am pus întrebări legate de viziunea ochiului și a minții omului care a creionat chipurile din fața mea, am plecat din fața unei lucrări pentru ca la un moment dat să mă întorc și să privesc mai atent, cu ochii minții.

Despre Marian Avramescu ar fi multe de spus, ce-i însă de luat mai cu seamă e faptul că are peste 100 de premii internaționale, că a expus la Galeria de Arte din Hunedoara peste 100 de portrete cu personaje locale, județene, naționale și internaționale și că, dacă tot vorbim de cifra 100, cu ocazia a o sută de ani de Românie 100%, artistul grafician Avramescu a scos și un catalog plin de Un veac de Lumini și Umbre.

Dacă ești prin sau din Hunedoara, îți recomand să mergi la expoziția lui Avramescu. Îmi vei mulțumi mie că te-am îndemnat să mergi acolo și te vei felicita pe tine că mi-ai dat ascultare. Iar pe artist, dacă-l întâlnești, privește-l în ochi cu ochii minții și spune-i că am zis eu – dacă tu nu poți, că e un desăvârșit mult prea modest și un vizionar care, prin opera sa, nu doar uimește, ci și scrijelește adânc în subconștientul fiecărui privitor care poposește în fața lucrărilor sale. Clipa unui veac sau a unui singur minut o ai înrămată pe veci în chipurile oamenilor portretizați de o mână care stoarce din privitor stări și emoții menite uneori să te scuture din țâțâni.

Când am intrat în încăperea albă a galeriei și am văzut toate portretele acelea spânzurate pe simeze, cu fețe spânzurate, veșnice prin clipa care le-a prins, cu priviri fie sfredelitoare, fie tainice, m-am oprit preț de o clipă crezând că pașii m-au introdus într-un castel în care domnește maiestuos Măria Sa Istoria veacurilor, secolelor, mileniilor și a tuturor timpurilor. Am privit fiecare portret în parte și m-am simțit copleșit. Am avut impresia că sunt provocat să cântăresc fapte, stări, istorie, perioade, toate cuprinse subtil în chipuri și trăsături umane. Oau – mi-am spus, cât de multe lucruri poate spune un portret dezbrăcat de un artist care caută secretele dincolo de fața înfățișată a omului.

L-am întâlnit la audIENȚE chiar și pe psihopatul de Putin, foarte corect și inspirat prezentat, artistic vorbind, dar și pe Ceaușescu, aflat, săracul mort, într-o postură nevinovată – desigur, pe Adrian Năstase, Toma Caragiu, Cioloș, Horațiu Mălăiele, Octavian Paler, Sergiu Nicolaescu. Desigur, nu putea să lipsească veșnicul și ireparabilul Ion Iliescu. L-am văzut chiar și pe Celentano (Adrian Văncică) de la Fierbinți, Las Fierbinți.

Când l-am văzut pe Iohannis rânjind lângă fața tâmpă a primei doamne a României, deși eram foarte prins în lumea artistului, am zâmbit, în prima fază, în a doua fază, aproape că-mi venea să râd, zgomotos, cu lacrimi, Iohannis și Carmen Iohannis își făceau selfie, probabil la o partidă de golf sau poate după ce or dat cu rachetele de tenis în geamul lui mamaia de la parter. Serios, la modul serios, își făceau selfie. Dar la Trump, la fața schimonosită a lui Trump, atunci când se străduie să fie rău dar și președinte al SUA în același timp, aproape că am pufnit în râs. Cum mă să te scălâmbăi așa când spui America ie-n toate și toate suntem noi?

AudIȚIE și priviri plăcute. Avramescu e un estetician desăvârșit al urâtului mistificat, vorba lui Karl Rosenkranz. Nu poți să nu privești prin ochii lui. Nu e de ratat caricaturile acestui mare artist încă în viață. Sigur, pentru unii autori sunt sfredelitoare, pentru unii sunt uimitoare, chiar amuzante. Mă înclin, Maestre!