Păi să reciclăm peturi, cum procedăm?

păi cine să recicleze? ăia care ie mai marii, caufland, lidăl și alte creaturi, desigur. dar cum procedăm?! că cam așa, cu contre, cioate și cu fițe. cel puțin românește. că ie la ”las-o dracului că merge și așa”. fără cioate nu merge, ie prea anormal de normal. cu oleacă de crucea mă-sii, că-i cu vibe. fii atent, poveste reală.

vineri, obosit, zic, de la muncă. mă duc la lidăl, să diverse, zic. iau și tomberonezul (ambalaje) cu mine, dacă tot mă duc. de plasa cu ambalaje cu 50 de bani bucata vorbesc. și plec, și ajung. bagă lumea ambalaje la greu. ie bine, zic. merge treaba, nu mai găsim peturi în gura focii.

înaintez. doar io, nimeni în fața mea. minunat, zic. ajung la gaură și bag. refuz. bă, i-o bag io invers. corectez poziția. respins. bă, ăsta, daică-i de la lidăl, citește nemțește. și fut sticla aia în diverse poziții. lidăl zice, recipientul ăla nu-i pe măsura mea. ce pula mea de pulă am de nu se potrivește la lapis lazuri?

băga-mi-aș pula în morți și nerăniți, pot și io să îți o introduc pe mă-ta cu oiște cu tot? mă duc la casa de marcat, că așa faci când ie probleme la ograda lu lidăl. una domnișoară, părea domnișoară. zic, nu vă supărați… nu mă supăr, zice. am niște ambalaje reciclabile de pe altă planetă, nu ie recunoscute, deși au etichetă de recunoscute, ajutor, ceva, garanția de 50 de bani ie din prima și nu se poate altfel?, zic.

domnișoara/doamnă, apasă pe căști, avea căști la ureche, luci, ie un domn aicia care nu-i citește sticlele, vii? așteptați, vine colegul. aștept, zic. ăla, venea din alasca, se găta kivi din lidăl și iel încă iera la tecuci. toți melcii iemigraseră și iel încă deschidea o ușă, parcă iera parcat în pizda cu ciucuri a lui strâmtoarei magellan. lucii, așa-l cheamă pe primul lui nume. fii atent.

prima întrebare de la lucii venire. se uită tâmp la mine și zice, dumneavoastră sunteți? io, ce să zic, ieram singurul pe-acolo. io, zic, aha. zice, lucii, păi și ce s-o întâmplat, zice lucii? nu citește aparatul, zic, io.

și începe, lucii, să fută aparatul. băga sticla cu nervi, cu ciudă, aparatul, nu și nu. lucii o zis la un moment dat, io te fut. și uite așa lucii s-o convins că ie la departamentul unde semnul reciclabil dă ambalaje reciclabile ie doar pentru urși polari, selectiv. zice, n-am ce să fac, nu recunoaște acest ambalaj.

dar are pă iel semnul de reciclare, rezolvă problema, vrei să arunc aceste ambalaje sau să le duc acasă, mi-ai luat garanție pe ele, am adus garanția? am zis și io. n-am ce să fac, zice, lucii.

cheamă un șef, peste tine. ie liber, zice, lucii. următorul.

era vorba de 3 lei. io îi spuneam unui angajat de la lidăl că ieste vorba despre reciclare și că ieste foarte bine că se face, și că nu ieste vorba despre 3 lei, și iel se certa cu mine că hardughia nu citea nuș ce ambalaj.

dacă mă duc la casa de marcat din lidăl, caufland, etc. și zic (ie toată lumea cu ochii pă mine și gândește, ie sărac, pulă verde, n-are 50 de bani? îi trebie, vorba lui Ciolacu, 50 de bani!) că nu am 50 de bani pentru garanție la sticla asta de apa pulii, mi-o dă? nu, că ie cu garanție. dar dacă mă duc înapoi să cer cei 50 de bani, ie umilință? tu-ți crucea mă-tii, de ce te uiți la mine ca la un cerșetor, boule?! bă, sclerozatule, ie vorba de un principiu, și de o regulă, ai scleroză sau hemoroizi, nu-i același lucru, bolovanule. dacă ai bolovani în cap înseamnă că stai într-o zonă în care cad bolovani, dacă ești sclerozat înseamnă că așa ești tot timpul.

înspre final, copchilul ăla, de la lidăl, fiindcă i-am tot spus, rezolvă problema, o scris pe wațap, la ai lui, și ăia i-or spus dă-i trei lei la nebun. deci, lidăl, cu mii de angajați, care reciclează, cică, ambalaje, se cacă pe iel pentru 3 lei, la ce dracului de vreme am ajuns?

concluzie, băh, reciclăm. bine, bravos, în sfârșit. dar cum, mama dracului procedăm? de ce trebie, vorba lui Ciolacu, să ne certăm ca să fie bine?