16 feb. 2013
  |   2 Comentarii

Plimbare de februarie

Azi dimineata m-am trezit cu noaptea in cap hotarat sa ies la o plimbare. Am aruncat un ochi pe geam si am vazut nori grei pe cer.  Ploaia statea deasupra blocurilor pregatita sa cada peste oameni. Totusi, m-am imbracat intr-o tinuta mai de tavaleala si am plecat din casa. Doua, trei treburi rezolvate rapid si eram pregatit sa ies in natura. Pe la amiaza a iesit soarele, vrand parca sa demonstreze ca primavera este in prag si ca iarna pierde din puteri. M-am bucurat si mi-am zis ca am noroc.

Cu un aparat foto dupa mine am plecat pe dealuri. Pasind cu ochii in patru dupa o fotografie ce merita photoshop-uita imi treceau prin cap tot felul de ganduri cu intamplari din trecut. Dintr-o data vedeam de toate. Mai ales amintiri din copilarie. O bucata de stanca pe care m-am suit odata si am strigat ceva ce nici eu nu am inteles, o conducta de apa care traversa un rau si de pe care era sa cad in incercarea de a-mi tine echilibrul.

La un moment dat doi caini legati cu lantul langa portile stapanilor lor m-au incoltit serios, adica latrau de sarea puricii de pe ei, ca si cum vezi doamne le-am stricat imaginea despre oameni cu statura mea de baiat mare. Inalt, vreau sa zic.  Am privit de cateva ori spre ei dupa care  mi-am vazut de roiul meu de muste, langa care stateam cu aparatul foto pregatit in incercarea de a le imortaliza zborul nebunesc si aiurea. Ce prostie, sa fotografiezi muste!

Cand am ajuns langa un parau mi-am adus brusc aminte de anumite zile din copilarie in care umblam bezmetic, alaturi de alti prieteni, fie ca era iarna sau vara, cu tenesii plini de noroi si apa, uzi pana la piele si nu aveam nimic. Oare de ce mi-a trecut prin cap acel gand? Poate pentru ca in urma cu cateva zile am incercat sa ma impun in fata unei cunostinte care tot incerca sa cocoloseasca propriul copil cu indemnuri de genul: “nu mai alerga ca transpiri”, “lasa piatra aia jos ca-i murdara”, “ nu calca in noroi ca te murdaresti”, “ ai sa obosesti”, “ daca te uzi la picioare o sa racesti”.

Am facut vreo opt poze. Cand am ajuns acasa sase dintre ele le-am sters. Fotografiasem tampenii. Capul nu-mi statea la poze. Dar oare la ce? Cred ca imi amintesc. Ma tot gandeam la lucruri si principii despre care nu primesti nici o informatie la scoala. Ti-ai pus si tu problema asta? Profesorii vor sa te invete matematica, biologie, fizica, religie si alte cateva materii inutile. Regii, imparatii, faraonii, conducatorii de armate au invatat si ei materii care ne sunt predate azi in scoala. Dar ma opresc aici pentru ca in articolul Ce nu te invata la scoala? iti voi expune ideea mai detaliat.

Am continuat sa ma plimb pe coclauri. Am urcat un deal, m-au prafuit niste masini pe o strada ingusta, am trecut pe langa niste tufe de macese si intr-un final, putin obosit fiind, am ajuns pe un platou mai larg si mai drept. Un locsor unde lumea se aduna vara sa consume o bere, sa perpeleasca la gratar niste mici si-o bucata de ceafa de porc. Pustiu, numai eu, un caine hamesit si un stol de corbi care oricum erau la ei acasa. A, am uitat, mai era ceva acolo: mormane de sticle goale, de bere, de suc, de apa minerala sau plata, toate stateau cuminti in asteptarea biodegradarii. Am vrut sa le iau cu mine, dar m-am gandit ca sunt prea multe si nici nu sunt ale mele. Am preferat sa le strang gramada si sa le las asa, poate reuseau astfel sa socializeze mai bine.

Intr-un final am facut cale intoarsa spre casa. Nu a fost atat de interesanta plimbarea mea de februarie, insa m-am bucurat ca nu am fost muscat de caini si ca mi-a venit ideea de a scrie despre Ce nu te invata la scoala?

In plus, daca nu te-am plictisit deja, iti mai spun ca oricum dormi mai bine seara dupa o plimbare aiurea pe dealuri. Ar trebui sa verifici acest lucru. Dar te avertizez, nu pleca cu masina, ia niste apa potabila cu tine, un aparat foto si nu te inarma cu umbrele, haine impermeabile si alte chestiuni care te pot proteja de ploaie si de vanturi naprasnice. Daca pornesti intr-o plimbare aiurea, pai aiurea sa fie pana la capat.

2 Răspunsuri la Plimbare de februarie

  • Kmi spune:

    Trebuie sa recunosc ca fara sa vreau te-am insotit in calatoria ta „hai-hui”! Mi-am adus aminte de locul „unde-ntoarce soimul” … am zâmbit! Mi-e dor de acele locuri! Ma bucur ca am trait clipa sa descopar locuri noi pentru mine … dar ma voi bucura mai mult sa le revad! Imi place sa spun ca avem o tara frumoasa si ca voi pleca in concedii in alte tari abia dupa ce nu voi mai avea ceva nou de vazut in tara mea! … Poate intr-o alta viata!

    • Uries spune:

      Nu poate sa nu-ti placa peisajele inca „vii” ale acestei tari. Tinutul Padurenilor este o zona care uimeste de fiecare data. Cred ca ar fi cazul sa vedem ce ne rezerva acel teritoriu pe timp de iarna.

      Paradoxul este ca strainii ne viziteaza natura si o apreciaza, in timp ce noi o distrugem si apoi mergem la ei acasa si spunem: wow, ce cladiri inalte aveti, da verdeata unde e? Stai pe aproape Kmi, urmeaza si alte calatorii.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 67 de abonați.

Despre fotografie
Foto Blogger