1 sept. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Revin la ANAF, manelişti şi alţi amărâţi

Nu îmi plac manele, nu sunt fanul vreunui manelist, nu sunt contra lor, nu mă interesează ce fel de muzică ascultă vecinul atâta timp cât nu mă deranjează. Nu vreau să ţin partea inspectorilor fiscali, dar nici nu sunt împotriva luptei antifraudă. Salut decizia ANAF-ului de a începe controale şi la persoanele fizice cu venit volatil, dar nici nu sunt de acord cu momentul la care s-a decis acest lucru. Şi-acum să mă explic.

  1. Au trecut 25 de ani de la momentul în care România era pe datorii externe aproape zero. Ce datorie publică are în acest moment România? În luna mai a acestui an datoria publică a României era la 40% din PIB. Aproape toţi banii împrumutaţi s-au dus pe cheltuielile instituţiilor publice, nicidecum pe proiecte viabile care să ajute economia să se dezvolte.

Circa 60 miliarde de euro are de plătit România în contul datoriei publice. Cine poate justifica aceşti bani şi cine poate trage la răspundere statul pentru administrarea acelei sume? Doar instituţiile monetare care ne-au împrumutat, adică FMI şi Banca Mondială. Dacă aceste două instituţii pun într-o bună zi piciorul în prag cine crezi că va avea de suferit? Evident, ca şi în cazul Greciei, populaţia, adică pulimea care a asistat timp de 25 de ani la un jaf naţional vast şi evident. Ce-a făcut ANAF în tot acest timp? A luat şpagă să tacă.

  1. Cântăreţi, artişti, manelişti, medici, politicieni,iată un segment de populaţie care timp de 25 de ani au căutat să se descurce, au rămas în România şi-au făcut orice a fost posibil pentru a scoate un ban în plus, pentru a se îmbogăţi, pentru a le asigura copiilor lor un viitor mai bun, dorind din răsputeri să depăşească cel puţin la nivel individual criza şi perioada de sacrificiu la care a fost supusă România în ultimii ani. Nimeni n-a spus nimic, nimeni n-a făcut nimic. Toată lupta anticorupţie s-a rezumat doar la declaraţii publice.

Această nişă de piaţă, evaziunea fiscală, s-a dezvoltat căpătând valenţe de neimaginat. Pe piaţă au apărut şpăgi de milioane de euro, onorarii şi bacşişuri care îl fac pe orice român simplu să se încurce în calcule. În tot acest timp, puterea şi-a schimbat culoarea politică, dar nu şi năravul. Şi marele nărav al celor aflaţi la putere a fost (încă mai este) furtul din banii publici. Marile funcţii au fost cumpărate cu bani grei şi cei care au fost desemnaţi să vegheze la evaziunile fiscale şi la jafurile publice au tăcut şi şi-au luat şi ei, din când în când, partea lor.

  1. În 25 de ani au plecat din ţară circa 4 milioane de români. Aceştia nu au plecat doar de dragul de a fi plecaţi, şi-au lăsat familii şi copii şi-au plecat pentru că în urma lor totul era doar praf şi pulbere, fabrici închise, oraşe aduse la faliment, teroare din partea statului, taxe şi impozite care cocoşau pe orice persoană care se străduia să trăiască din muncă cinstită. Între 1994 şi 2014, acei români care s-au sacrificat şi-au plecat din ţară în speranţa unui trai mai bun au trimis în ţară aproximativ 54 de miliarde de dolari, o sumă care putea acoperi aproape 80 la sută din datoria externă a României. Dacă unul dintre aceşti români vine mâine în ţară şi doreşte să se trateze de-o boală mai gravă, statul îl va jecmăni de toţi banii făcuţi cu trudă în străinătate doar pentru a-l băga în seamă.
  1. Maneliştii, comunitatea oamenilor vizată în ultima vreme de ANAF. Ce-au făcut ei în 25 de ani? Bani, au servit exact ce şi-a dorit poporul şi Puterea şi-au încasat poate miliarde de euro. De la cine? De la cei cu dare de mână. Toată această mascaradă s-a petrecut sub ochii tuturor, inclusiv al celor aflaţi în instituţiile care veghează la evaziunea fiscală. Nimeni nu a spus nimic, nimeni nu a făcut nimic. Oare de ce? Răspunsul este foarte simplu: pentru că toată lumea şi-a luat partea, pentru că partidele trebuie sponsorizate, pentru că politicul şi guvernarea au făcut casă bună în România post decembristă şi mai ales pentru că toată lumea a furat. O bucată de fier, o scândură, o măslină, o atenţie, iată cuvintele cele mai populare din România de după ’89. Unde a fost ANAF în tot acest timp?

Presa a arătat la greu pe sticlă că în ograda maneliştilor se petrec chestii ciudate şi evidente. Nici o guvernare n-a mişcat un deget. Au apărut case, maşini scumpe şi tone de aur pe care maneliştii şi alţii ca ei le-au scos la vedere fără să fie stingheriţi de cineva. Copii au început să-i considere eroii copilărilei lor. Nici pe asta n-a văzut-o nimeni. Poporul a dormit, statul s-a făcut că nu vede. Acum ANAF vrea să impoziteze nişte bani care s-au strâns grămadă în decursul unor ani buni. De ce şi cum ai putea să faci asta?

Să ne imaginăm o situaţie. Eu mă însor şi îi chem la nuntă pe Adrian Minune, pe Florin Salam, Adi de la Vâlcea şi pe Nicolae Guţă. Am bani, îmi permit, aşa că îi angajez pe maneliştii de top să-mi cânte la nuntă. Este asta o problemă? Nu este. Când se încing spiritele nuntaşii mei şi cu mine începem să împărţim daruri şi să pompăm bani în buzunarele maneliştilor să ne încânte urechea cu ce ştiu ei mai bine. Da, cam aşa se desfăşoară o nuntă cu manelişti. Cum poate opri ANAF această practică? Vin inspectorii fiscali şi petrec cu mine la nuntă neinvitaţi? Stau la uşă şi urmăresc care cât dă şi la cină dă? Vrei să spui că nuntaşii nu mai au voie să dea plicul cu bani care se dă de când s-a transformat nunta într-o afacere? De fapt, de ce vrei să-i impozitezi banii lui Guţă abia acum, după 20 de ani?

Păi dacă este s-o luăm aşa, trebuie impozitaţi toţi nuntaşii care dau bani sub formă de dar. Ba mai mult decât atât, trebuie impozitate şi sumele care se dau la botez, găinile şi porcii, oile şi caii care se dăruiesc la nuntă pentru sprijinirea proaspeţilor miri, maşinile, aspiratoarele, hainele, aurul, tot, că aşa ar fi corect. Dacă tot vrei să aplici impozite pe daruri, atunci trebuie să ai în vedere chiar şi sfaturile date de naşi proştilor de miri. Păi, nu? Cât se mai dă la o nuntă? 200 de euro? 200 de nuntaşi ori 200 de euro egal 40.000 de euro. Băh, eşti prost? Pe când vom începe să impozităm şi donaţiile?

  1. În sfârşit, decizia de a călca pe bătăturile din palma maneliştilor şi a celor care au făcut bani din „daruri” abia acum, îmi pare cel puţin penibilă. Asta nu înseamnă că n-ar fi bine ca ANAF să şi reuşească. Mai bine penibil decât fraier. Totuşi, maneliştii nu sunt alarmaţi de sperietoarea cu care umblă cei de la antifraudă, aceştia fac bani în continuare, în văzul tuturor, ei ştiu că nu poţi să mergi la un om şi să-i ceri impozit pe o sumă de bani pe care el a primit-o de la fratele lui sub formă de dar sau ajutor.

Bani la lăutari se dau de când lumea, mai mulţi sau mai puţini. Cum îl impozitezi pe lăutarul cu vioara care cântă la restaurant şi pentru asta mesenii îi bagă nişte bani în buzunar în semn de mulţumire?

Mai degrabă m-aş duce la cei care DAU bani la lăutari. Da, pe ei aş vrea să-i întreb de provenienţa „cărămizilor” de euroi cu care tot lovesc în piept pe un manelist sau altul. Sigur, şi manelistul ar trebui să fie fair play şi să dea un leu, doi şi la stat, din ceea ce primeşte el. Dar statul este fair play cu el? Statul îl bagă în seamă doar pentru că are bani de dat, nu pentru că ar fi îngrijorat de soarta lui.

  1. Bagă statul în seamă pe cineva dacă nu are vreun interes fiscal? Nu. Dacă te duci la ANAF şi spui că eşti în colaps financiar eşti scos afară în şuturi de către gardieni şi în clipele următoare toate conturile îţi vor fi blocate. Te vor transforma într-un om fără nici o şansă de supravieţuire. Asta înseamnă grijă din partea statului pentru cetăţean. Îţi faci o firmă, vrei să mişti ceva, angajezi şi nişte şomeri. Te sprijină cu ceva statul? Nu, dimpotrivă, te va călca pe cap să dai bani indiferent dacă tu ai ce mânca sau nu.

P.S. Sigur, o ţară trăieşte şi subzistă din impozite şi taxe pe care fiecare cetăţean trebuie să şi le plătească. Numai că statul ar trebui să mai dea înapoi şi servicii utile către populaţie şi să nu mai stea doar cu mâna întinsă fără să ofere nimic în schimb. Statul ar trebui în primul rând să ne ocrotească, pentru că numai aşa am fi şi noi motivaţi să sprijinim instituţiile statului şi implicit ţara în care trăim. Dar dacă capul este împuţit la peşte, corpul cum mama naibii să fie? Dacă tu furi, ăla fură, toţi furăm, nu-i penibil să mergi la cei care se descurcă mai bine pentru a le cere taxe şi impozite? Oricum, voi urmări cu interes măsurile luate de ANAF împotriva maneliştilor. Dar tare mi-e teamă că totul se va transforma într-o situaţie de rahat.

animated gifs photo: mi scusi miscusi.gif

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări atunci când vor fi publicate articole noi.

Despre fotografie
Foto Blogger