Sorana Bordas, alias Irealia, iti spune ceva? Sectiunea mea de interviuri nu vrea pe oricine, asta e clar. Iar doamna aceasta nu este chiar oricine, desi ea inca incearca sa ramana la acest statut. Am inceput sa cotrobai pe blogul ei undeva prin primavara acestui an. Am ramas cu gura cascata. M-am facut mic, desi sunt mare, am citit si-am recitit, m-am dus iar si iar, chiar daca de cele mai multe ori o fac pe nesimtite. Nu ai cum sa te plictisesti cand o citesti pe irealia, o bloggerita nascuta parca pentru o blogosfera anume, pentru o lume ireala.
„Daca s-ar intampla sa dispar in secunda imediat urmatoare, fraza asta ar ramane neterminata. Vorbe pe care le-am vorbit ar roade gandurile celor carora le-a pasat de ele. Vorbe pe care nu le-am vorbit, ar ramane degeaba asteptate.” Nu eu am scris asta, Irealia stie sa impleteasca vorbele asa de bine si de ireal cateodata.
Candva si-a dorit sa devina dascal si candva chiar asta a devenit. Cand nu s-a mai regasit in asta a renuntat. Acum practica doar ceea ce vrea. Scrisul la ea e ca si mancatul, nu ai cum sa-ti ratezi propria gura, iar ea nu are cum sa nu uimeasca de fiecare data cand alege sa se joace cu literele si cuvintele. Aceste jucarii parca au fost facute pentru ea. Dar hai sa vedem ce ne spune chiar ea, gloggerita Irealia.
Traian Uries: Irealia, Sorana, dna Bordas, tanti cu aparatul foto, mamica unui bebestin, sunt derutat. Cum sa-ti spun, cum sa te consider?
Irealia: Cum doresti. Am o vaga banuiala ca oricum asa vei face. Eu sunt in toate si toate-s in mine. Am si-o fetita, sa n-o lasam pe dinafara, daca mentionam copiii.
TU: Am descoperit ca din 2009 bantui prin online. De ce si ce anume cauti? Sau pur si simplu vrei sa stii ca esti cautata?
Irealia: Din 2009, da. La inceput am scris cu vorbele fetei mele, ca sa nu le uit. Blogul respectiv, acum privat, a adunat vreo 400 de pagini de amintiri frumoase. Astept momentul in care o voi surprinde si-i voi darui o carticica a ei. Poate la anul. Am cautat sa inving uitarea. Acum, pe langa asta, mai caut sa exist si altfel, prin ceea ce scriu. Uneori îmi iese.
TU: Ai fi preferat sa realizam acest interviu stand fata in fata?
Irealia: Ar fi fost interesant. Era impregnat cu aroma de vin fiert si scortisoara.
TU: De unde si pana unde Irealia?
Irealia: De la un articol de-al meu, de pe blogul vechi, in care imaginam o lume altfel. O tara ideala, fara hotar, guvernata de estetica frumosului.
TU: Tendintele in blogosfera sunt putin diferite de ceea ce tu transmiti prin scrierile de pe blogul tau. Cei mai multi internauti citesc stiri, mondenitati, sfaturi despre cum sa te inchei la sireturi etc. De fapt tu ce vrei sa transmiti? Ai un scop anume cu blogul tau?
Irealia: Hehehe… Chiar asa! Am ?! Eu imi transmit trairile. Bucurii, suferinte, victorii, esecuri. Lectiile mele de viata. Pentru aceia care stiu cum sa-si lege sireturile. (zambeste)
TU: De ce ai optat pentru punct eu si nu ai ales spre exemplu punct ro?
Irealia: Pentru ca am gandit acel .eu ca pe-un pronume personal.
TU: Care este meseria ta de baza si de ce ai ales ceea ce ai ales? O mai practici, ai practicat-o?
Irealia: La baza sunt profesor de engleza. Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit, in copilarie, sa fiu altceva. Si asta am ajuns. Am exersat profesoratul atata vreme cat am facut-o cu pasiune. Cand nu m-am regasit, am renuntat de bunavoie si nesilita de nimeni. Copiii nostri merita ce-i mai bun.
TU: Ce te inversuneaza pe tine cel mai tare?
Irealia: Ipocrizia. Dictatura.
TU: Iti place meseria de mamica? O practici cu placere mereu sau ai si momente cand te cam lasi pe tanjala?
Irealia: Nu-i meserie mai frumoasa, dar nici mai grea. Sunt imperfecta, inconstanta, inconsecventa. Am multe reprosuri sa-mi fac din unghiul asta, dar sper sa le reduc drastic.
TU: Sorana, am ales sa-ti spun asa, desi “m-ai tras de urechi” la un moment dat ca tot insistam sa-ti deconspir identitatea, de ce ai ales sa stai o vreme ascunsa?
Irealia: Imi place ca m-ai intrebat, totusi. Am ales palaria cu boruri largi pentru ca eu nu invat lumea cum sa se lege la sireturi, eu deconspir parti din mine. Si-mi era mai comod s-o fac atunci cand eram doar Irealia. Sufletul meu se simtea protejat, inca nu umbla gol pe strada. Acum ma vad silita sa-l imbrac in metafore.
TU: Cred ca in vara, daca imi aduc bine aminte, ai mers la un curs de fotografie. Sa inteleg ca esti pasionata de fotografie? Crezi ca reusesti sa fii ireala si prin fotografiile tale?
Irealia: Sa intelegi! Nu, nu cred. Drumul inspre ireal e pavat cu multe nereusite. Vom vedea daca-l parcurg.
TU: Daca ai avea in fata un cadru care cuprinde un copil cersetor, o felie de paine pe care tocmai o ciuguleste o gaina si un container mare de gunoi din care continutul da pe afara, ce anume ai cuprinde in fotografie si ce nu? De ce?
Irealia: Depinde de starea mea din acel moment. Acum as alege gaina si felia ei de paine. Reprezinta optimismul pe care-l caut.
TU: Imi spuneai la un moment dat ca iti este frica de lipsa de sclipire atunci cand te pornesti cu aparatul foto in mana. De unde frica asta?
Irealia: Din nesiguranta, cred. Din nevoia de-a face lucruri frumoase, altfel. Din neincrederea ca am ce trebuie in acest scop.
TU: Ai un blogger preferat? Unul singur.
Irealia: Am mai multi. Sunt niste frumosi in virtualul asta, din fericire. (Am vrut initial sa-ti raspund simplu, cu un da. Ca tot ai fost neatent si nu m-ai intrebat care-i ala, -ceea ce presupun ca voiai sa afli-, dar mi-e ca ne mai intalnim si-mi vei cere socoteala, asa ca, o lasam asa, pe cinstite.)
TU: Constructiv vorbind, ce i-ai reprosa blogului uriesblog.ro?
Irealia: Lipsa diacriticelor. Prezenta unor cratime ce nu-si au locul si lipsa altora, ce si l-ar avea.
TU: Sorana, da-mi exemplu un comentariu publicat la tine pe blog care te-a scos rau din sarite si de ce.
Irealia: De ce vrei sa-mi strici zen-ul? N-o sa-ti dau un exemplu, dar o sa-ti spun ca ma infurie atacul la alte persoane, făcut pe blogul meu. Si-n cazul in care se intampla, sterg acele comentarii fara sa clipesc. Macar aici sa se joace dupa regulile mele.
TU: Esti o bloggerita care a terminat pe locul 1 competitia Super Blog din primavara acestui an. Crezi ca intr-adevar ai fost cea mai buna?
Irealia: Heheheeeee…! Da! Si-am avut si cel mai dolofan noroc!
TU: Am observat ca blogul tau nu are reclame comerciale si nici anunturi umanitare. Te feresti de asa ceva sau inca nu ai primit oferta potrivita?
Irealia: Copila fiind, am ajuns la apartamentul unor rude din Bucuresti. M-a fascinat atunci aglomerarea de obiecte, carti, abia aveam loc sa ma misc in camerele lor. Mi-a placut acolo, sa scotocesc, sa ating. Acum, adultul din mine are nevoie de spatiu. Respir mai usor. Blogul meu nu-i comercial, nu-i nici pom de Craciun. Am sustinut SuperBlog in competitia de toamna, adaugand un banner. In privinta cazurilor umanitare iti spun doar atat: Cand pot sa ajut, actionez. Am si scris un articol rugand bloggerii si cititorii sa-i trimita felicitari unei fetite cu autism. Suferinta e peste tot in jurul nostru. Nu stiu cat ar face diferenta o poza plasata pe blog. Dar nu zic nu hotarat in aceasta privinta, pentru ca s-ar putea sa ma insel.
TU: Ce parere ai despre blogosfera din Romania?
Irealia: E bogata. Sunt de toate, pentru toti, vorba unuia cunoscut.
TU: Mai minti si tu cateodata?
Irealia: Mai! Iunie, iulie… (zambeste)
TU: Care sunt valorile dupa care te ghidezi in viata?
Irealia: Incerc sa fiu omul pe care sa-l iubesc. In primul rand eu. Si-asta implica multe. Altruism, eleganta, demnitate.
TU: Accepti o provocare din partea mea?
Irealia: Absolut! Hit me!
TU: Iti propun sa faci un fotoreportaj pe blogul tau, mai multe fotografii decat text, prin care sa transmiti tacerea lucrurilor din jurul tau. Minim cinci poze. Eu voi proceda la fel. Dupa care iti propun sa provocam cititorii sa compare lucrarile noastre si sa ne dea o nota.
Irealia: De acord!
TU: Ce carte mi-ai recomanda sa citesc?
Irealia: Singur pe lume, de Hector Malot.
TU: Gandesti toate scrierile tale sau uneori degetele alearga pe tastatura fara o directie anume?
Irealia: De cele mai multe ori alearga, dar inspre ceva. Un ceva care s-a saturat de intuneric. Si da, sunt ghidate de gandire, mereu. Cel putin asa imi place sa cred.
TU: Ai lansat un joc interesant la tine pe blog, la care voi participa din cand in cand. Tocmai din acest motiv te mai provoc odata: scrie o fraza cu trei propozitii care sa cuprinda cuvantul halucinatii de 8 ori.
Irealia: Pe cand ziceai ca vrei sa apara interviul? Ganduri-halucinatii, halucinatii de fapte se-nsira-n halucinatii-cuvinte, cuvinte-n halucinatii de sens. Halucinatii la picioare, halucinatii pe cer, halucinatii trasforma-n vise esenta. Oameni-halucinatii adorm pe rand.
TU: Am ajuns la final. O luam de la capat?
Irealia: Imediat! Sa-mi schimb tinuta! 🙂
Mi-ai scos diacriticele?! Scriu peltic fără ele! 😛
Una peste alta, mulțumesc frumos, să nu spargi oglinda în care mă vezi tu. Pune-o la poștă, cu eticheta ”fragil”. M-aș privi și eu în ea, nu o dată.
Legat de diacritice stii deja ce cred… Promit insa ca o sa iau masuri. Ok, trimit si oglinda, numai ca o s-o mai tin o tura…
Nici la mine nu se văd diacriticele…Măi, Irealo, te-ai jucat frumos cu răspunsurile pentru Urieș! 🙂
Nu se văd că nu-s! Dar eu mi-am scris răspunsurile cu diacritice! Îți dai seama ce muncă a depus să le taie?
Mulțumesc, Alma, mi-a plăcut joaca. 🙂
Am regasit-o pe Irealia in fiecare cuvant din raspunsurile jucaruse, dar pe alocuri am redescoperit-o si pe Sorana de sub palaria cu boruri largi. Mi-a starnit curiozitatea provocarea si m-a surprins seninatatea acceptarii :).
Am descoperit in intrebari pe cel ce curios iscodeste interlocutorul. Cuvintele intrebarilor s-au jucat si ele dupa cum frumos se joaca si in raspunsuri. Si asta mi-a placut.
Sorana – Irealia, eu nu cred nici o clipa ca norocul dolofan te-a purtat catre lauri. Dar ti-am mai spus asta :).
Desi simteam ca stiu multe despre personajul din spatele vorbelor, tot am descoperit lucruri noi in dialogul asta. Asa ca, felicitari reporterului ca a stiut sa mai dea un val la o parte din valurile sub care se ascunde Irealia noastra draga!
Mi-ar fi placut sa o am pe Irealia in fata. Sunt sigur ca impleteam si despleteam stari de fapt si mai interesante… Dar nu-s intrate inca zilele in sac, asa am auzit. Doar anul asta e pe terminate… 🙂
Irealia este… Irealia. Am zâmbit amintirii unei seri de septembrie. Prea scurtă, prea de demult…
Wow…draga mea draga…oriunde as citi-o as recunoaste-o. Si imediat dupa ce o mai citesc sunt mai bogata. Mos Craciun, minunata idee ai scos din sac!
[…] Mai caut sa exist si altfel, prin ceea ce scriu Craciun Fericit sau Merry Christmas? » 23 Dec 2013Scris de Traian Urieş | 9 […]