Uneori empatia devine boală, cu toate că ea cică ar ezista ca și calitate. Cu nația mă-sii, de boală!

De departe, de oriunde și din orice unghi te-ai uita, cu dioptrii de aproape sau cu cururi de borcane infernale, Dragoș, pe care, io, deși nu-mi stă în obicei, îl admir, Dragoș Pătraru, iel, ăla de face mișto de români aleși pe la starea națiunii, o făcut cel mai tare videoclip de la pandemie încoa. Ie vorba de ăla cu primarul Aradului care o studiat doi ani oamenii străzii.

Nu prea mă bag la scris noaptea și nici nu scriu despre scrierile altora, dar Pătraru o futu fain de-amiază cu primarul Aradului. Și nu m-am putut abține să nu completez cu câte ceva. Am primit de ziua mea, ultima, stilou, un stilou. Și-un pix. Cu pastă de pix. Și rezervă cu cerneală de stilou. M-am bucurat de nu-mi vedeam bucuria de bucuros ce eram.

Serios, m-am bucurat tare. Și mno, ce dracu să fac cu un stilou, scriu, ceva, cu stilou.

Mno, și mă uitam io și la altceva, că rușii știu că ie prin preajmă și că Putinelu nu glumește. Dar, no, am zis că hai să mă mai relacsez și io puțin. Păi o studiat primarul Aradului doi ani pă cerșetori, pă oameni de stradă? Insistent om. Bă, când te apucă, te apucă. Păi vin tancuri peste Arad și tu studiezi oameni de pă stradă? Dau pandemiile peste tine și tu te distrezi cu studii despre oameni săraci? Om, frate, hotărât. Tu te gândești la oameni pe care nu-i poți instituționaliza eficient că nu ezistă lege legală, potrivită să instituționalizezi oameni săraci? Mno, problemă mare, asta problemă. Nu-i ușor să eziști ca primar pă Arad. Omu ăsta ie hotărât. Aradul nu ie vestul din deal.

Io, viu fiind, cunosc oleacă Aradul, că, mno, diverse. Săraci ie și la Hunedoara și și la București, și la Clopotiva și la Bulzești ie săraci, și nu-i studiază nimeni. Am întâlnit săraci și la Zam dar ie săraci și în România. Și-s aproape vii. Iei ie nestudiați. Ie vii și ie săraci. Dar sunt. Ce dracu să studiezi la iei? Ie vii și ie săraci! Aproape tot timpul.

Și, săraci fiind săracii ăștia, desigur, fumează pernandez, beau țigări și se fut pe nemâncate. Apar, astfel, nu brusc, alți săraci. Iei, săraci fiind, în nemernicia lor, mai cer câte-o ceapă, un cartof, niciodată portocale, când vor să-și facă tocăniță de cartoane cu iz de mistreți gradați. Uneori fac selecție în gunoaiele patriei, că fermele plătite cu bani de la bogați nu reușesc să colecteze dormeze și arhangheli la modul selectiv, că nici românu nu ie prea vehiculat pe la proroci, cu plute, de crăciuni și boboteze.

Acuma, în vremurile noastre de glorie, moartea prin împușcare înseamnă ”depinde de regizor”. De un împușcat, român, cretin, dement fiind, toți suntem datori. Crize să avem, că de arafați nu ducem lipsă. Apropos. O murit? Arafatul vieții. N-aveam zi fără arafați. Începusem să mă iubesc. Brusc s-o transformat în putini? Bă, băiatule, Dragoșule, tu te uiți pe geamul de la bucătărie, ca să vezi, așa, dacă-i vineri sau miercuri?

Tu iești fain, proști ie restu. Și la Arad jur că nu mai merg. Cum dracului să studiezi oAmenii străzii și abia după ce transpiri să-ți dai seama că-s săraci săracii de pă străzi? Ie muncă de birou, fum, demență. Nu ie ușor. Omul ăla o muncit. Nu puți ca săracii, puți ca preaplătiții, cu lopata. Una peste alta, tu crezi că la Arad oamenii străzii se studiază la masterat? Da, se.

Una peste alta, felicitările mele. Pătrarule. Io-s doar un blogger care o descoperit din nou stiloul. Cred că ie cea mai tare filmare. Cu primarul. De Arad.