21 mai 2017
  |   3 Comentarii

Azi am vorbit cu obiectele, cu mama și cu tata. Tata e mort, dar are facebook

Azi dimineață când m-am trezit (21 mai 2017, ca să nu zici că adică cum, citești articolul ăsta în anul 2060 și Urieș e mort din 2050?) am avut o refelație stranie pe care am simțit că trebuie să o prelungesc, să n-o pierd imediat, că e musai să mă bag în seamă cu ea mai mult. O oră, poate două, de ce nu o zi întreagă?

Și când am simțit eu, făcând ochi, că sunt lovit cu refelația în freză, așa cum te lovește salvamarul în cap atunci când te mănâncă în pulă să te dai șmecher și să te duci cât mai departe de plajă, fix atunci când îs valurile cât casa, mi-am zis, frătiuc, azi trebuie să vorbesc și cu obectele din viața mea. Da, dar, frătiuc, numai cu ele, tre’ să fac un fel de Object-Party, că le-am cam neglijat în ultima vreme și-am observat că majoritatea sunt tare supărate pe mine. Mai ales, atenție, mai ales, ultimele mele smartfoane, obecte, fiind și ele. Sparte aproape toate.

Și-am început cu strachina câinelui. Fă, proasta casei, de ce stai acolo mâzguită toată și te holbezi la mine ca hăul din pizda femeii-vacă cu care mi-am tras-o atunci când eram prost și mă terminam înainte să termin de bătut cifrul de la fermoar? Și murdară și goală, ca o curvă needucată de cartier. Țipă, zdrăngănește și tu ceva, hămăie la Cezar! Proasta pulii! Treci, în paștele mă-tii, la spălat. Ea nimic. M-am enervat atât de tare încât l-am sunat pe ciobănesc, că nu era lângă mine, păștea niște iarbă prin fundul curții, chipurile că cică așa poate el să vomite.

Păi bine, măi Cezărică, se poate? Treci naibii încoace și fă ceva cu strachina aia, mai spal-o, mai umple-o, nu sta ca lighioana, nepăsător, cu labele murdare și cu ghearele neîngrijite. Ce vrei, bă, îmi spune germanul meu frumos născut în Ungaria, cu cetățenie română, ce vrei, ce pula mea, te-ai trezit cu curu’ în cuiul ăla care iese din patul tău, în care am căzut și eu de câteva ori, nu vezi că mă ling pe coaie?

Da, măi, am uitat să vă spun și asta. Azi m-am trezit pentru că mă durea în cur. Nu, nu de toate lumea, mă durea în cur pentru că aveam acolo înfipt un mare cui. Și eu nu pot să dorm dacă am cuie înfipte în cur. Sunt alergic la cuie. De fapt, primul meu gând, atunci când m-am trezit, a fost ăsta: oare mă fute cineva în cur cu un pix sau doar mă caută de prostatită?

Dar să revin. Și dacă tot mi-a pomenit Cezar de cuiu’ ăla nenorocit, mi-am îndreptat, brusc, atenția spre el. Păi futu-ți morții mă-tii de cui, cât să te mai suport? Intri în cur la câine, intri în cur la mine, cine știe, poate ai intrat și în curu’ nevesti-mii, ce gura mă-tii tot vrei de ne maltratezi așa? Bagă-te dracului înapoi de unde ai ieșit și nu ne mai fute pe toți în cur. Și fără prezervativ. Și în somn. Și de-amiază și seara și mai mereu. Lasă-ne, cui împuțit și ruginit ce ești, du-te!

Ten gură de veceu hulpav ce ești, nu faci altceva decât să mănânci căcat și mai apoi să te ceri spălat în gură, cu peria, cu apă, multă apă, uneori – că puți ca dracu’ – cu clor și alte bazaconii inventate de șmecherii ăia de la procterîngebăl. Pișa-m-aș în gura ta și uita-te-aș o săptămână cu căcatu’ în gură, urlând după mine cu gura plină, înecându-te! Da, măi, da, că stăteam pe veceu și el mă pișca de coaie cu capacul ăla penal, pe care și-l ține pe buze ca un snob mizerabil ce e el. Și m-am enervat așa de tare că am continuat seria conversațiilor cu buda cred că cinci minute bătute pe ceas. Și el, nesimțitul, ghiolbanul și hămesitul de rahat ce e el, tăcea și mânca în liniște, ignorându-mă cu desăvârșire. Și l-am dat în gâtu’ mă-sii și-am plecat spre să mă spăl.

Când să mă spăl simțeam că put, numai că mirosul ăla parcă nu era chiar al meu. Și tot învârtindu-mă în jurul pulii mi-am dat seama, la un moment dat, că am plecat cu hârtia igienică în cur.

În baie, desigur, m-am certat și cu oglinda, că nu vroia, nazista, nicicum, nesimțita și zăbăloasa și mucoasa – că nu-și șterge niciodată mucii și flegmele de pe ea, eu fiind nevoit să fac jaloane printre ele ca să-mi pot vedea și eu o mică parte din mocuță, că încă arăt ca la 20 de ani, adică frumos, zemos și sexos chiar și dimineața, să-mi arate adevărata realitate. M-am rugat de ea, i-am șters doi muci, am scuipat-o cu zăbale proaspete, una am luat-o de la gura câinelui – ca să o mulțumesc, cumva. Nimic, frățioare! Stană de piatră. Tăcea ca proasta și îmi arăta un încercănat, un zbârlit cu părul mai rar decât peria cu care colectez părul de pe câine pentru pernele mele de colecție, un obosit și-un nebun care se tot stropșea la mine și care, culmea, semăna cu mine – n-am înțeles cum făcea asta, dar trebuie să recunosc că sunt uimit de fiecare dată când oglinda mea din baie repetă acest truc. Azi nici nu m-am mai spălat. M-am căcat în ea de baie și-am lăsat-o așa, că prea m-a enervat baia aia astăzi.

Ieșind din baie mă întâmpină Cezar. Stătea tolănit fix în fața ușii. Ce vrei mă, zic? Dă-te din calea mea că jar mănânci și tu! Mîîîîî. Bine, las’ că te ocolesc eu.

Caut smartfonul. Nu-l prea găsesc. Vreau să o sun pe sticla mea cu apă din care beau în fiecare dimineață ca băieții, că cică așa trebuie să faci dimineața, adică să înghiți apă ca un bou, ca să te umezești, să te hidratezi, că, na, cică noi suntem mai mult lichid decât carne și oase. Aha, îmi zic! Și pac, altă refelație! Deci așa, din acest motiv toate femeile pe care am pus mâna se umezeau între picioare, de ziceai că mi-am băgat degetul în oala cu tocăniță de ceapă, pentru că ele, nemernicele vieții mele, turnau apă în ele înainte să mă trezesc, după ce mă trezeam și înainte să adorm?! Vezi, ai răbdare, nu te du’ la ceruri prea repede, că le înveți și pricepi pe toate. Blondă, roșcată, brunetă, răbdare să ai, că tot pică!

Revenind la sticlă și la smartfon. Spartul și greoiul meu de smartfonel parcă mă striga de sub pernele pline cu păr de la câine: sunt aici, sunt aici! Cumva, cumva, îl aud. Îl scot la lumină, arunc repede pe goagăl termenul ”sticla mea cu apă” și ce să vezi? Descopăr o sticlă, marca coca-cola, turtită (semn că era a mea) dar goală, fără apă, suptă chiar și la burtă. Unde zăcea sticla mea? Zbârcită și turtită zbiera dintr-un ungher mai întunecat al bătrânului meu colțar. Futu-ți sticla mă-tii, unde-i apa? Și mă iau de colțar.

Păi, bă cretinule, bă boșorogule, nu te-am spălat eu, nu te-am curățat eu de bale, de flegme și de alte lichide care au curs din belșug din femeile frumoase cu care ți-am încântat textilele? Nu te-am mângâiat eu, nu te-am parfumat, nu te-am reparat ori de câte ori ți-ai strâmbat formele și fesele care, oricum, au fost dintotdeauna de căcat? Nu te-a lins Cezar până la epuizare încercând astfel să te roage să reziști? Păi și atunci? De ce gura mă-tii furi, de ce-mi ascunzi ba smartfonul, ba sticlele de apă, ba șosetele, ba chiloții, ba brichetele pe care uneori am crezut că le-am înghițit în somn?

Și având un dialog murdar cu colțarul mă-sii, îmi aduc aminte de mama și de tata. Stai, zic, dar mama și tata sunt oameni, nu obiecte, iar tata e mort de mult timp. În fine, hai să fac o eșcepție, că dacă tot e pe recepție, mama, să răspund. Și răspund la telefon. Da, mamă, sunt, m-am trezit, de mult timp, am avut en conversații și dimineață a fost când m-am trezit eu, chiar dacă pe feisbuc aveam statusul care indica că nu sunt online, adică nu-i, nu insistați! Da, mamă, vrei să-mi aduci mere și hârtie igienică din pensia ta de rahat, oferită ca și mită electorală? Da, mamă, nu-mi trebuie banane, dar dacă vrei tu neapărat poți să-mi aduci, dar să fie trei, că două vreau să le dau la o blondă, să pape și gurile ei. Nu, mamă, ai înțeles greșit, la o singură blondă, pe una o mănâncă și pe una o… azvârle în adâncurile oceanului, cu vârf și îndesat, ca la emisiunea ”Vârf de aiziberg pierdut în noaptea minții”, cum, măi, mamă, tu nu te uiți la emisiunea aia? Vai, vai! Da, mamă, poți să-mi aduci și plicurile alea venite acum doăjde ani de la pretenele mele virgine, da, virgine înainte să apară cristosul lu’ evreii mă-sii care le-a făcut virgine că ca să mă chinui eu să le descrăcănez, adică să-i scutesc pe alții de sângele odios al pizdii.

Și, frătiuc, vorbind eu cu mama la telefon, telul meu tot zbârnâia. Cine pula mea nu înțelege că eu, astăzi, prin excepție, vorbesc cu mama mea naturală, zic? Ce curu’ meu de obiect din viața mea vrea să intre cu mine pe fir exact când sunt în tandrețuri cu mama?  Închid cu mama. Ce să vezi? Tata, care e mort de 41 de ani, se văicărea pe facebook, pe mesagerul meu, că nu-l bag în seamă, că îi dau ignor, că nu-l adaug la prieteni, că discut mai mult cu mama și că mă doar în cur de el. Hei, stai, așea, tată, că nu-i așea. Păi tu muriși, te-ai dus și m-ai lăsat să fiu singurul bărbat din casă fix la cinci ani de la nașterea mea! Păi ce facem aici? Acum, dacă ai văzut tu că facebook a fost trântit și în varianta pentru rai și iad te-ai gândit să te bagi cu mine în seamă? De ce nu mi-ai trimis semeseuri, prin care să mă avertizezi, copile, vezi că ața pulii nu se rupe, vezi că dacă curge sânge din pizda femeii nu înseamnă că ai omorât-o, vezi că prima iubire nu se uită, vezi că femeile nu pot fi înțelese, vezi că nu toate femeile e curve și vezi că uneori și blondele sunt deștepte! Ha, ce pula mea vrei acum? Te-ai trezit tu acum să mă disturbi? Sper că nu începi cu manele și cu mici de bulbucan preparați special pentru iad și rai? Și vezi că nu ai poză la profil, da?! Și nici conexiunea ta nu-i prea securizată. Prin ce pula mea primiți voi internet, prin paste de pix goale? Bă, ești prost? Și nu te mai mira că vorbesc urât, că tu nu ai fost aici să mă înveți să vorbesc frumos! Și mai scutește-mă, momentan, nu vezi că vorbesc cu mama?

Și făcându-se seară m-am trezit din nou, deși toată ziua am fost treaz și m-am conversat cu toată lumea. Le-am înjurat pe țigări. Pălăria nu vroia să spună corect ”te bag în pizda mă-tii, ce pălăria mea”. S-au răsturnat toate de pe biroul meu și eu le-am spus ”futu-ți gura mă-tii”. Setările potrivite din camera foto parcă au luat-o razna, parcă au fost programate pentru dezmăț, prin urmare, o nouă serie de futu-ți și băga-mi-aș.

Azi a fost nebunie. Sau poate nu. Sau poate da. Sau dracu’ mai știe ce-a fost. Nici nu știu dacă eu am scris ceea ce citești. Cert este că azi mi-am dat seama că nu-i rău să simți că ai luat-o razna, rău e să crezi că porți botoșei în loc de bocanci, coaie în loc de boașe, păsărică în loc de pizdă, clitoris în loc de puțulică.

Gata, termin, ho! Ai spus vreodată unei uși ”deschide-te, în morții mă-tii că te sparg, să moară mama”? După ce faci asta să-mi scrii, vorba aia, ”du-te să-mi scrii”. Nu știu dacă astăzi am fost eu sau dacă ai fost tu. Personajele pot fi înlocuite, că doar și noi suntem atât de diferiți dar atât de asemănători. Cu mici excepții, desigur.

La final, mai spun asta, nu detesta obiectele din viața ta, dar nici nu le iubi ca un bezmetic. Ele nu te iubesc, nu te adoră, nu te doresc. Obiectele din viața ta intră în viața ta cu japca, te încurcă de cele mai multe ori, îți fac viața mai murdară, te obosesc, îți leuștenesc neuronii, îți dau senzații false, te subjugă și te sug ca sugativa. Obiectele din viața ta trebuie, în mod obligatoriu, să stea aliniate la cheremul tău. Tu ești, și trebuie în mod obligatoriu să fii, dictatorul lor. Nu obiectele te conduc pe tine, ci tu pe ele. Nu obiectele îți conduc stările de spirit, trăirile, și nu obiectele îți dictează momentele de fericire sau de bucurie. Ți-ai spart telefonul de 20 de milioane? Așa, și? Tu ai vrut, tu ai decis, tu ai cumpărat. Tu l-ai scăpat. Ai dat cu mașina în cineva? No problem. Ești viu? Trăiești, sunteți bine? Perfect, restul nu mai contează.

Te-ai trezit dimineață? Perfect, miroase, simte, vezi, experimentează mai departe. Nu te opri.  Mai vorbim. Pa.

P.S. Acest articol nu este un pamflet, nu vizează pe nimeni, nu are pretenții de mare capodoperă, dar vulgar este, așa că ai grijă, dacă citești mai departe o faci pe răspunderea ta. Ah, ai ajuns la finiș, l-ai citit deja? Ce să-ți fac, eu te-am avertizat. Data viitoare citește de la coadă la cap poate așa o să-ți dai seama că urmează să citești ceva mai altfel, cu bulină roșie – cum se zice. Din nou, pa.

3 Răspunsuri la Azi am vorbit cu obiectele, cu mama și cu tata. Tata e mort, dar are facebook

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.