Am vrut să-ți cânt toate ideile din lume. Dar ai preferat să mâncăm doar pizza. O cola cu gust de cireșe. Și-atât. Fără iertări. Fără rătăciri printre simțuri sau șoapte. Am vrut să te iubesc. Să te apăr. Dar ai preferat să nimic. Am vrut să mă joc de-a tine sau de-a mine. Să plâng pe pieptul personajului imaginar din tine. Am vrut să te eliberez de tine și de povestea veche din trecut. Am vrut să-nchid moartea-ntr-un sipet și s-o predau lui Dumnezeu pentru vecie, și să te nasc doar pentru mine.
Am vrut să cer universului să te păstreze doar pentru noi. Am vrut să te întâlnesc. Să păcătuiesc chiar aș fi vrut. Apoi am plecat să salvez un cuib de vultur. Și-n zborul meu spre el am apucat să prind aripi, neîngrijite, dar încă vii, sprijinite de gheara mea tocită.
Și mai apoi, am reușit cumva să fim iarăși noi. Vinovați, dar sinceri. Iubitori, dornici, păcătoși, pe un nor pufos, alături de un actor ce joacă rolul Dumnezeului. Am fost tu. Ai fost eu. Ai fost și te simțeam. Mai ești? Fără mine tu cine ești? Eu cine mai sunt? Suntem cumva. Eu sunt cumva eu? O să mă poți. În sfârșit o să fii tu. O să murim din nou, separați? Am crezut că suntem doar noi.
Dar încă îți iubesc respirația. Frumusețea ta încă îmi dictează somnul, visările sau bântuirile mele printre oameni. Am rămas ancorat în clipa în care te-am întâlnit pentru prima dată. Încă îmi plâng orfanul vitregit de tine. Mă mint încă și-mi spun că nu ai existat, că mi-ai fost doar vis și realitate și păcat.
Din când în când îmi pun dorințele pe pauză. Deși-mi doresc doar să te iau cu mine, peste tot, chiar și dincolo de viață. Ți-am fost rătăcitul vieții tale. Ți-am suferit durerile și iubirile. Mi-ai fost și-mi ești corabia care salvează lumea.
Mi-ai plecat mereu ca să te doresc din ce în ce mai mult. Ninsoarea mi-a fost dor și insomnie. Primăvara m-a durut fără tine. Am fost personaje, am fost doi foști nefericiți iubiți, am fost amanții unui secol prea târziu.
Tu ești acum mirosul, feminitatea, prăpădul sensurilor toate. Îmi ești liniștea, durerea, șoaptele, insomnia și trăirile dintr-un vis în care apar actori cu intenții bune sau vulgare. Cumva, ai devenit femeia care privește, ascultă și care, nimic din ce-ar fi putut să fie, a fost și este, mai presus chiar și decât viața.
Ți-am fost, mi-ai fost, și vină și păcat. Și-acum, de ziua ta, de ziua noastră, te iau din nou pe nava vieții mele și te doresc mai mult decât tu însuți te dorești. Iar dacă o să mor cândva, mai singur decât sunt, îți voi lăsa iertarea mea, dorințele toate, și inima mea îți voi lăsa. Și voi lua cu mine doar amintirea ta. Și voi pleca cu speranța că în altă lume te voi reîntâlni și că te voi recunoaște, că te voi avea doar pentru mine. Și sper că restul din ce-ar mai fi putut să fie, să fie tot așa.
Iubita mea, de ziua ta, mă fac flacără care te încălzește atunci când ți-e frig, mă fac apa care te mângâie atunci când lumea asta rea te murdărește, mă fac zgomot atunci când tăcerea te apasă, mă fac cărarea potrivită pentru atunci când rătăcirea îți derutează calea, mă fac răsfățul tău suprem. În doi a fost. Acum suntem doar unul. Respiri prin mine, trăiesc prin tine. La mulți ani, iubita mea, de ziua ta. Azi îți dedic tot timpul din lume, doar ție, cu toate presupunerile pe care el, probabil, le conține.
Ce mai poţi să spui?