Ca să nu faci ca mine îţi voi arăta ce s-a întâmplat cu unul dintre calculatoarele mele, după aproape doi ani de funcţionat aproape non-stop. În ultima vreme, în unitatea de calculator cu pricina se auzea coolerul de pe radiatorul procesorului făcând ca o elice de avion sau ca şi climatronicul de la maşină când gâfâie de zici că acum moare din cauza căldurii insuportabile. Mi-am dat seama că e cazul să văd ce se întâmplă acolo înăuntru.
Am dat capacul jos de pe unitatea de calculator şi am descoperit ceva ce m-a făcut să mă întreb instantaneu cum de acel computer mai funcţionează, cum de nu s-a ars încă procesorul? O explicaţie în acest sens nu am. Însă cu siguranţă ştiu că un calculator mai trebuie din când în când şi aerisit, curăţat, nu doar forjat la maxim, până explodează de atâta nepăsare din partea proprietarului sau a utilizatorului său.
Sper că cele trei fotografii vor fi edificatoare pentru tine. Nu de alta, dar să nu faci ca un prieten care îmi spune într-o zi: măh, când pornesc calculatorul se aude ceva înăuntru ce seamănă a şuruburi amestecate într-o oală!
Bine că încă mai trăieşte, că de acum stăpânul va avea grijă mai mult de PC, presupunem!