Am hotărât să mă izolez nu doar de viața politică

Ce-ar putea să mi se întâmple? Nu mai aud știri idioate cu Iohannis sau Cioloș cel tehnocrat, nu mă mai enervez când PNL se gudură pe lângă PSD, UDMR sau CîCîR sau CeCăCat sau NoiSuntemCeiMaiTari etc. Ce dracu ar putea să mi se întâmple?

Și chiar vorbesc serios. Nu mă mai uit la tembelizor deja de aproape două săptămâni. Televizorul nu mai există pentru mine decât ca obiect de studiu. Mai vine mama, soața, unii, alții din când în când și mă întreabă: ai auzit?

Ce dracu să aud? Nu, n-am auzit, că nu mă mai uit la tembelizor, nu mai ascult radio, nu mai caut știri pe net, să mă pun la curent cu cretinătățile din țara asta. N-am auzit și nici nu vreau să aud.

Studiez fotografia, citesc, mă gândesc la diverse echipamente foto, îmi fac liste cu articole interesante, îmi revizuiesc politica editorială de pe siteul de fotografie, le studiez evoluția unor bloggeri celebri. Asta fac în ultima vreme. Și mi-e bine.

Dimineața nu mai sunt asaltat de morții și răniții de la televizor, de Geoană măscăriciul, de grimasele lui Iohannis, de hăhăitul lui Băsescu, de inegalabilele tâmpițenii servite de Badea la miez de noapte, de horoscoape cu Marte care bântuie prin Saturn și de Terra care se scurge de viață, de rețetele odioase cu carne de câine jupuit de viu prin nu știu ce piață asiatică.

Sunt bine. Și cred că am să continui așa. Fără știri, fără tembelizor, fără radio, doar cu ceea ce vreau eu să ascult, să citesc, să scriu, să fotografiez. Până la urmă nu suntem noi liberi să alegem?

Singura tehnologie pe care o mai folosesc intens este telefonia mobilă și aparatul meu de fotografiat. Pardon, și laptopul cel nou, care deja e vechi, pentru că e deja plin de praf.

În tot acest timp ba mă gândesc să plec din România, ba să o promovez, ba să mă duc și să mă izolez din nou, undeva la munte, printre copaci și fiare care oricum nu mușcă dacă te afiliezi cu ele și le mai dai și tu ceva de mâncare din când în când și-o dată-n gând.

M-am izolat, da, de civilizația asta oribilă, de cimpanzeii vinituri, de proastele experte-n cultură și-n relațiile interumane, de una și de alta, de vecinii care nu știu ce-i aia vărsare de sânge, de infractori, de dezertori, de cei care cred că vor muri cu-n sceptru-n mână, de soacră, socru, de cel care eram, de cei care se dau cumva, de orișicine. Da, nu mai aștept, nu mai înghit, nu mai vreau să depind de alții, prin urmare cred că mă voi izola din ce în ce mai mult.

Unii îmi spun c-am înnebunit, alții că mi-am revenit! Interesații croșetează tot felul de povești prin care încearcă să mă atragă în războiul lor. Nefututele și ofuscații se gudură sau se dau deștepți.

Când spun că spun, ba unii, ba alții știu că nu știu ce spun sau spun. Când ascult nu ascult destul. Când mă dau cu valul vine uraganul și mă prăvălește la pământ. Când dorm, că de ce dorm, când mă doare ceva sunt obligat să mă doară mai tare.

Când sper mai tare constat că nu am cheia de la speranță, că de fapt mi-a fost oferit un mare fals. Când reușesc să mă bucur de ceva, constat că vine cineva care nu-i acel cineva.

Așa că m-am hotărât. Mă izolez. Din nou. Ce poate să mi se întâmple?