Cum să faci facultatea de litere în 25 de minute? Tutorial cu și despre litere cu facultăți mintale aproape întregi

Se laudă unii în fața blocului, la spa, pă baltă la crap, pe pietonalele patriei, la Lidl sau la nonstopul închis după ora 22, cu facultăți de antropologie, stomatologie, astrouretreontologie, cibernetică și limbi aspre și sofisticate? Nu te mai stresa, frătiuc. Soră. Calmisimo că faci pistrui cu ciucuri.

Prostia uneori îngrașă rău și dăunează administratorului blocului, liftului și șobolanilor de cartier cu halat de baie furat de la Herculane. Așa că fă și tu facultatea de litere (preferabil în toate facultățile mintale), în română – în principiu, în fix 25 de minute (precizez pentru cei cu fus orar diferit de al meu – România, mânca-ți-aș hazu, că 25 de minute înseamnă exact tot 25 de minute). Băi, am zis aproximativ 25 de minute, cu plus și fix ceva minus.

No, hai să vezi cum am reușit io. Precizare, cum se cuvine, ca la carte, ca la ăia cu litere dă la emancipați, pentru cei care vor la litere: acesta nu-i advertorial (advertorial, repetent la algebră care ești, ie chestia aia care te i(e)nervează la greu și la care bunica îi spunea răclamă, bombeu cu leduri care ești), nu fac cu el reclamă la vreo literă sau statut anume, dar nici nu menajez pe careva, nu răspund pentru daunele psihice pe care le poate declanșa acest articol și nu răspund mai ales pentru neînțelegerea celor ce urmează și care bag cu seamă că vor fi citite. Toamne sfinte să ne-ajute la strugurii cei de toate zilele și la nucile dă prin păreți aruncate ca pula de azepeuri (AZEPEURI – Aparat de Zăpăcit Pula, din armată, chiloți de bărbați cu mânecuțe) căcate-n cur. Hai.

Și facultatea mea de litere începe cu o decizie analitică, decizia de a merge la un ghișeu unde deservește oameni din popor, în principiu și în general, un funcționar public, adică tot un om din popor.

Al doilea pas a fost să decid să mă țin cu dinții, aproape toți, de decizia mea. Nici prin gând și nicicum nu mi-a trecut prin gânduri că voi deveni om de litere, brusc, obligatoriu și ireversibil dacă mă voi decide să mă țin de decizia de a merge la un ghișeu, azi, cu parte opusă un funcționar pubic (pula mea, cine dreacu o inventat crezul că funcționar public ie unul de la stat, că și la privați ie funcționari care ie publici și care mai stau și iei câteodată?).

Ajung. Stau. Desigur. Că la stat ie cu statul. Stai. Că, altfel, nu simți că ești la stat. Și ajung. De data asta aproape dă ghișeul cu diplome instant la facultatea de litere. În fața mea, ajunsă la funcționara de pă tură, o mumoasă. Atâta era de mumoasă că mi-o părut rău că mi-am vândut patinele cu ghivent pe oleics, îi făceam la fată un lifting facial de zile mari. Asta e, zic. Soarta, fiecare cu liftul lui, cu liftingul lui facial. Cu vremea lui. Zice și ea, diverse, dreacu știe ce. Vorbea la telefon cu alt mumos.

Băi-băiete, avea adidași din hârtie creponată, dați cu duco argintiu, întâmpinai vizibil pe alocuri liniuțe și buline artistic plasate cu verde de paris, șireturi din inimioare strânse minuțios de pă instagram, tâlpi perfect bătucite la linie cu bătături de la pești nervoși că nu și-au făcut targhetu` la răsărit de soare. Chiloți pă buci bombate (hai, mă, pe la spate, ce dreacu să fac și io, mă uit, că nu-s momâie), bucii, cred, și telefon – ioi, telefonul, băi-băiatule, mi-o venit să-mi arunc smartfonul de rușine. Avea tanti profesoara de litere un telefon de m-o inervat instantaneu. Și husă, să vezi ce husă de tanti de la litere avea! Mi-am luat repede pastilele invers și am tăcut. Calm, docil, cu mult respect pentru publicul și mediul înconjurător.

Actul întâi

Bună ziua, sunt ale fuzon le pipi și am venit să ridic (indescifrabile cuvinte).
Bună ziua, știți să scrieți?
Nu. Tre` să scriu? Vreau doar să zic. Să ridic. Nu știu să scriu, că n-am venit să scriu.
Păi cam trebuie să scrieți. Literele le cunoașteți?
Aaa, da. Știu litere.

Mno, Urieș, văzuși? Ai dat-o-n fericire. Facultatea ta de litere ie la poarta ta. Vorbeam io cu mine, ca prostu` pe tarlaua vecinului. Și mi-am luat notițe mai departe.

Actul doi

Luați pixul ăla și scrieți după dictare, cum vă zic eu.
Bine.
P! P, doamnă, p, uite ca ăsta! Desenează doamna un p.
A, zice profa de la litere, p. Bine!
A!
Uite așa, A!
Da, a.

Nu știu cu cine o făcut meditații strălucitoarea profă de la litere, dar știu că în 25 de minute și-o scris lucrarea de lingvistoanalfabetadracului, io enervat pe fraţii Karamazov, pă Creangă, Stephen King, pă Cioran, Marin Preda, pă publicul prezent și, implicit, pe mine – io calm, totuși, ca la examenul de nu da cu bâta-n buna, boule, că ești la stat! În plus, creatura aia argintie cu sclipici și telefon hipopotam, o reușit să scrie un roman într-un timp record, merită, cred, cel mai mare premiu Puliițer. Io m-am făcut mic și mi-am supt tot sângele din buze, mi-am făcut rezervă cu pungi prin cotloanele fălcilor și când am ajuns acasă mi-am pus de-o perfuzie cu nervosamină trecătoare, la acute iera ocupat, monumental. Mai era niște covid rătăcit.

Actul al treilea

Semnați.
Unde?
(La dracu să te ia, vorbeam io cu mine)
Aici, doamnă, aici, ni, unde-i degetul meu!
A, bine.
Gata, bravo, poftim documentul.

Mă mai duc două zile. Nu consecutive, că obosesc. Și îmi iau și doctoratul în litere. Baftă și miracole și ție.

Actul al patrulea

Din culise. Băh, tu crezi că-i ușor la litere cu dicotiledonate pe post de profesoare absolvente de sanscrită veche? Că te influențează, chiar dacă faci tu pe ignorantul dă servici.