Guță, Guță Daniel, Ursici ie la Ursici, după Boșorod, nu ie la telefon

Bun. Că dacă nu mai vrea să ploaie vă zâc io una. Până ploaie. Iar. Bă-băiatule! Io n-am mai vrut să scriu pe la ziare pentru că m-am plictisit de voma unora. Am suportat, o vreme. Am acceptat. O vreme, ne bălăcărim, scriem oricum și orșicum.. Dar unii ie cu voma după mine. Nu mă slăbesc. Să bagă ca țânțarul în pizdă fix când fuți. Ca cu tămâia de bobotează, se scoală pula și tâmâia și ea vrea și ea. Și nici chitanță nu primești. (Cer iertare celor care au credințe diferite de ale mele. Respect pentru ceea ce cred alți oameni)

Mno, spală-te, arhanghele, de păcate. Din pulă, că vărsă țânțarul tăt păcatul și deja e la biurou cu Ecaterina Teodoroiu, Te bandajează, că la câtă muie ai luat ai nevoie de morfină și o fază pozitivă.

Să revenim la ziariști. Iei ie mulți, scriu pe apucate, unii habar n-au ce scriu, mâncă cartofi cu ceapă că ie vegetarieni și ie dăștepți și oferă sfaturi academice. Că dacă ie ziariști știe și au pretenții că știu iei ceva. Io habar n-am. Sunt habarnist. Io doar zic.

Unul dintre iei se numește Guță. Daniel Guță. Iel e un soi de ceva ziaristicănicielnustie, un fel de zi(arșișist)dist, șamotor sau asamblator, primitor, atârnat pe la adevărul punctul ie cu virgulă punct ro, căutător de puncte ge.. Că mă doare capul de câtă prostie ie la adevărul punct ro. Dai pe sait și te duce la coadă. Dai la coadă îți dă reclamă cu mama. O murit mama, bă, nu contează, vezi de țigla de Horezu. Pană să citești articole iești întâmpinat de înghețată, dero, bureți de bucătărie și mașini de spălat. Clasic, ca și reclamangiu vizezi toante toantele. Într-un final, zici, hăsta-i adevărul, nu contează ce scriem, contează ce vedem și, desigur, ce digerăm. Desigur, o să vină corectorii de serviciu și-o să-mi spună, ezi că ai greșit pe ici și colo. Da, greșește omul. Iertare că vă inoportunez cu greșelile mele.

Încă ceva despre marele ziarist Guță. Că uit și mi-o reproșez mai apoi, dacă nu zâc. Ca să nu uit. Iel (Guță de la litere) e ziarist digital. Așa că, mare atenție! Iel de la distanță știe dacă o fulgerat la Tâmpa sau la Prislop. Iel știe și cu segetusa și cu ulpia. Cunoaște, știe, tot ce mișcă e la iel. Daci, romani. Nici fax n-are, dar știe. Nu-i trebuie. Că iel e și medium. Iel dă un telefon și în câteva secunde ie la Ursici sau la Dobra, Abrud sau Ilia sau la arborele genealogic (din Bulzeștii de Sus). Ie zmeu. Scuze, Smeu. Ie peste tot. Ie ziarist, ce pula mea. Nici morții din șosele nu mor până nu ie el prezent. Ie Guță. Unul avem, Guță de adevărul punct ro. Adevărul, da. Bă-băiatule, te pui cu cine te-ncurci? Dacă dispare apa din cauza secetei vine el și ne esplică că o secat pentru că n-o plouat. Dacă sapă unii undeva pe tarla vine el și ne zice că unii sapă pe tarla ca să găsească apa. Ziarist, dom-le. Io mă simt umil în fața lui. Merge pe drumul Mocăniței și zice că pe acolo o mers Mocănița. Genial. Ziarist, dom-le.

Bun, să trecem, cu tot cu Guță, Daniel, la oile de la Ursici. Merge Guță, cică ( că n-o mers, că la Ursici mergi doar întrebat și doar cu patru și cu patru, Guță, el, nu poate cu picioarele și cu bișoni), la Ursici și scrie că la Ursici ie niște oameni care trăiesc. Păi, da, Guță, la Ursici ie niște oameni care trăiesc. Ie vii. Unii au murit, dar unii încă ie vii. Mai apoi, tot Guță, zice că ăia viii ie puțini, că căcaturi de adevărul punct ro. Tot iel se contrazice după ceva timp. N-o fost niciodată la Ursici, dar Guță știe, când l-am sunat, că cică așa i-or spus oamenii, deși acolo nu ai semnal pă telefon.

Bă, Guță, ziaristul lui pește, nu așa se face jurnalism, mai ales de genul pentru care te plătesc aiurea ăia de la adevăru punct ro. La Ursici, bă-băiatule, dacă mergeai, făceai reportaj unic și fantastic, viral, dar tu n-ai habar nici unde-i Boșorod. Io am fost la Ursici și le-am dat la oamenii ăia lumină. Tu unde pula mea erai de ziaristul pulii? Căutai morți pe străzi? Ai fost coleg cu care care ne-au văzut trebăluind. Întreabă-i pe ei cum au ajuns la noi.

Și vezi că ai mai scris o prostie despre Ursici înainte de prostia asta (las linkuri). Jurnalism pe teme istorice și sociale din fața calculatorului nu esixtă. Scriu aiurea că poate înțelegi și tu. Nu se există. Guță, la Ursici am dus lumină mulți bloggeri și o bancă din România. Acolo există o singură familie care are curent electric pentru că au plătit ei stâlpi, cabluri etc. Nu sunt 17 familii. Erau 14, acum ceva timp. I-am pus la mamaie bec la porci. Azi nu știu câte mai sunt.

Și nu în ultimul rând, Guță, la Ursici ajungi doar cu patru ori patru sau pe jos. Adică dacă trag la un moment dat toate patru. Roțile. De la mașină. La ele mă refeream. Dacă-i vară. Plecând din Boșorod.

Unu. Las niște linkuri pentru edificare.
Doi. Poate vrei să-mi spui ceva, abia aștept.

Linkuri edificatoare:

1. https://adevarul.ro/locale/hunedoara/ursici-satul-ramas-vremea-dacilor-se-uneste-cerul-pamantul-video-1_62e5193a5163ec427120b355
2. https://adevarul.ro/locale/hunedoara/ursici-satul-ascuns-deasupra-norilor-trece-lampa-gaz-energie-solara-1_5227a347c7b855ff5648123d/index.html
3. https://www.manafu.ro/2013/09/s-a-facut-lumina-in-ursici/
4. http://hunedoaralibera.ro/lumina-pentru-ursici-primul-sat-din-romania-iluminat-de-panouri-fotovoltaice/

Și nu în ultimul rând, băi-ziaristu lu pește, ia linkul ăsta, și Cezar o văzut Ursici, după cum o să observi, dacă vezi și nu te uiți doar la tine.