Știai că o să scriu. Te-ai dedat la nimicuri. Atâta poți, atâta ești. Nu ști să-ți gestionezi, căpat de el că e măiat mare. Și ea e mare, păcat că există păcat, deci, mai proastă n-are toată România chiar de ziua ei. Profundă să fii, profundă te are mă-ta, și fiică-ta. Acum o să scriu cu a mare, că prea m-ai enervat, și o știi și tu.
Am să folosesc și colți. Îi știi. NU-i irosesc. Atât ai putut. Atât te-ai putut. Ești fix ce-ai vrut. Adică nimic. Când mai poți să-mi spui și mie, poate te mai vreau cumva. Până atunci stai pe tuci. Poate te mai vrea cineva, cumva. Ivani, desigur. Trebuia să te storci, pe lângă mine, cu mine. Nu, ai preferato pe mama și pe… nu mai zic.
Stai cu ele. Dormi cu ele. Mori cu ele. Moarte profundă. Profunda vieții mele. Mi-e foame și mi-e frică, de proaste ca tine. Am spus că nu voi scrie vreodată, dar m-ai făcut să scriu.
Ce faină ești când ești la coafor și nu ai bani. Faină femeie, să mergi la coafor și să nu plătești. Femeie, în toată regula. Ce fain când mama te încoardă că te vezi cu cineva? La 48 de ani? Mișto mamă.
Ce mișto ai fost când fiică-ta ți-o cerut bani de țigări și tu ai spus că ai făcut masaj și ai făcut 50 de lei? Mișto. Mi-o plăcut. Aia mamă. Așa. Curaj mămici.
Ce mai poţi să spui?