Nebunul din grajd – din seria Romanul ie aproape

Iel nu era tâmpit. La ani iera un pic crescut aiurea. 34 nu-s ani. Treceau ani, iel se sorbea, încrezător. Anatomia îl definea cam de-a-n-pulea. Avea între picioare o măsuță cu picioare mici pe care scria politici grele, gen nu mai da cu cristoși și arhangheli în mine, io nu-s cristoși. Doare inimi când te-o scremi, că-s duse inimi când te văgăuni arhaice.

Apoi stătea.

• Ăsta-i calul?
• Da, bine, bag io calu. Io zis stăpânul că ăla-i calul. Și el, Adonis, o zis bine. Ăla-i calul, îl vâr io.

Dup-aia, vine tuta. Stă în ușă, ca prostanca, ca o tușă, zice.

• Ce faci băh?
• Zice, prostul, Adonis, bureți, fut pe mama, tu?!…
• Vasilica lu Dostoievchi zice că să tută mame la ea, că la el ie ocupat. Și tot așa.

Și se căscă furtună, afară doi sfinți se turmentau și un stăpân în gura grajdului urla. Să moară, mă-ta, n-are apă vaca?! Adonis, din fundul grajdului, să moară… mă-ta, cu tot cu boi, că nu-i gravidă. (pentru necunoscători, gravida are apă care se rupe, ape se rupe la baraje, cretini și gravide, poate și în altă parte). Zic și io. Vaca n-avea apă, avea picioare, cap, grumaz, de fapt, era multă apă, numa că la gură nu avea apă, plimba și-o limbea aiurea.

• Vaca are apă multă, ie multă apă. Că-s io provocatoare.

• O ud, să mori tu, cu tărie în coaie, zâce Adonis.

• Udă, dracului, ăn pula dracului, odată, zice omul cu șapca pulii, că moare popa de frică că nu i-am plătit dările.