Așa mi-o spus un individ, care îl cunoaște și pe Cezar și pe mine. Zic. Nu-i cunoaște. Numa zic. Îi cunoaște, așa, că îi știe. Omoară-l pe Cezar! Zice, nea OMUL.
Desigur, zic.
Iel ie vânător cu acte în regulă. Are pușcă, care ochește la 400 de metri. Ie vânător, ce pula lui. Iel ochește, că are lunetă. Ie vânător. Mistrețul trece și el pe la apă. Și iel, vânătorul, pac, că are lunetă, și ie mândru, că ie vânător.Și mispreșul cade. Ies! Desigur. Au ucis un mispreș, în timp ce te gândeai în care ladă frigorifică să îl îndeși, că acasă geme frigiderul de mâncare stricată.
Omoară-l pe Cezar, că scapi, de belele. Zice vânătorul. Desigur. Sfat înțelept. Dă-i la ăla un animal.
Pe bune?! D-aia întreabă Tudor Gheorghe căror sfinți și căror dumnezei mieii-și varsă sângele-n cuțite? În secolul în care ai parizel cât cuprinde, chiar și la imprimantă.
Mâncatul fizic a unui om în secol 21 e doar o chestiune de timp. Vânătorii din ziua de azi sunt ciucureii care se așteaptă atârnați.
Nu, mă, io nu-mi omor câinele. Ăla ie prietenul meu, nu câinele meu. Și ie mai dăștept decât ăia care te-au troglodit. Punct.
Ce mai poţi să spui?