Povestea zilei cu proști care devin nobili când un Cezar se cacă. Și un pic de carpe diem. Nu citi dacă ai hipertensiune sau diaree. Nu mă suna dacă ai mâncat ceapă

Acest articol nu este un hit. Filmul mut care urmează este inspirat din realitate. N-am inventat nimic. Eu doar l-am coafat, i-am dat o formă mai digerabilă, comestibilă și pentru cei care spun că iei nu se trag din realitatea care urmează. Doar un pic. Dacă aveți hipertensiune arterială nu citiți. Mimați că citiți și rămâneți în neștire. Această stare, neștirea, este, totuși, opțională.

Să începem cu dimineața acestei minunate zi. 12 august 2022. Aseară, după multe ezitări, am început sezonul 4 de la Lucifer, de pă Netflix. Desigur, că tot pe la 4 m-am culcat. Pe la 9 m-am trezit. Cezar, toaletă, un pic de medic, oleacă de gospodărie. Mic dejun. D-alea.

Pe la 18 plec cu Cezar prin parcul de câini. Lătrat la câini cu urechi mai mari ca ale lui, femei crizate că de ce latră câinele, oameni care întreabă că dacă câinele mușcă. D-alea. Pe la 21 ies cu treburi de juma de oră. De pe drum văd luna cum se holba la mine, faină, albă, toată, pudică, cumva, că se uita de după fâșii de nori. O admir. Merg. Ămi crește puțin inima. Mă înveselesc puțin, și io. Dată fiind starea în care mă aflam, știind că urmează să-l ajut pe Cezar să elimine din ceea ce organismul lui producea și nu mai putea s-o facă normal.

Parcă și iarba își arăta vârfurile, veselă, după puțină ploaie. Eram, oarecum, cu oleacă de zvâc. Într-un parc de copii, derbedei rupeau leagăne și coșuri de gunoi, fericiți, fugind mai apoi. Asta este, zic. Părinți măcelăresc porci și culeg căpșuni prin Spania, ce pula mea să facă odraslele făcute prin vacanțe pe la grătare? Distrug. O femeie striga de pe geam la derbedei, derbedeii luau toată poliția în pulă și pe femeia de la geam la sex oral. Merg. Zic, io n-am fost așa. Alți derbedei, 15, 16 ani, în grup de câte 7-8, vociferau, tare, ca să se audă doar iei pe ei, unul zicea că io zis la altul băi coaie. Aproape de bloc două fătuci și un fătuc, pe bicicletă, 10, 11 ani, fătucul o lua pe una dintre fătuci în pulă (câtă pulă avea copchilu ăla, de unșpe ani, numa întreb?). Pe lângă bloc, doi feți, 6, 8 ani, fetițe, se poticneau pe o bicichetă, cam singure, că masculu era la intersecție.

Ajung acasă. Ies cu Cezar, că deoarece. Cezar se pune în poziție sperând că o să reușească să elimine singur fecale. Se străduia. Iele, fecalele, ieșeau de pe maț, dar se opreau în cavitatea formată din cauza herniei perineale. Zic, nu-i bai, prietene, restul o să fie pe mâna mea, las că te ajut eu, nu-ți fă probleme.

În timp ce Cezar se străduia să fie normal, apare o cucoană, mai cu vechime, dinspre parcare, venită de la o mașină lângă care stătea altă cucoană mai fără vechime, care se holba de lângă un câine care se uluia văzând un ciobănesc german care încearcă să se cace.

Cucoana cu vechime se oprește la un metru de Cezar și stă. Cezar se ridică și merge spre ea încercând să fie prietenos (așa a fost toată viața lui, a avut momentele lui când a fost autoritar – atunci când cineva a încercat să abuzeze de prieteni mea sau a lui). Văzând că femeia aia îi rea, Cezar se retrage și se repune în poziție sperând să facă singur ceva. Cucoana zice. Urmează un dialog între mine și cucoană. Respiră adânc.
Cucoana: luați-l de aici.
Eu: Unde să-l duc? Ce vă face? Încearcă să se cace. Dumneata te-ai oprit în dreptul lui.
Cucoana: Păi eu nu suport.
Eu: Ce nu suportați? Plecați mai departe.
Cucoana: Păi să-l luați de aici.
Eu: Cezar, aici.
Cezar renunță și vine la mine. De lângă mașină ne privea cealaltă cucoană cu pitbulu lângă ea. Continuăm dialogul.
Eu: Aveți câine la mașină. Hai, Cezar, ne căcăm în casă. Te pui cu tâmpiți care nu iubesc animalele!
Cucoana: Ba, io iubesc animalele…
Eu: Am văzut.
Și-am plecat în căși. Am aflat, mai apoi, că cucoana iubește animalele din jurul ei. Pe cele doar din jurul ei. În special pe ea. Restul ie dușmani. Mai departe.

Toaletă de seară, Cezar, fecale, mănuși chirurgicale, masa de seară Cezar, pregătit să mânc și io ceva. Pregătesc sezonul 4 Lucifer. Zic diverse, mă gândesc. Scot iar Cezar, pișu, intrăm în casă.

Zic, iar, mă duc să-mi iau o bere ca să curgă serialul Lucifer mai bine. Ies. Trec strada ajung la tăjghea. În spatele meu un nene pierdut oleacă, cu un prunc care se proptește foarte tare în spatele meu. Vânzătoarea muta niște lăzi, cutii, ceva, prin spate. Aștept. Progenitura aproape că se urca pe mine. Zice, progenitura, în spatele meu, veniți și aici?!
Mă întorc, mă uit. 10 ani, maxim, avea tricoul pe el cu ”Maxim” (maxim gras, mă gândeam, că era gras) și sugea o brichetă neagră. Zic, în gând, făcut la nervi, pe tarla, din grabă, cu țigara în gură. Zic tare.

Eu: Vrei, te rog, să nu mai încerci să te sui pe mine?
Progenitura: Da, sigur, mă scuzați.

Vine vânzătoarea, cer berea, iau berea, plătesc, plec. Și acum scriu. Am tot ezitat să scriu despre azi dar n-am putut să mă abțin.

Eu cred că ceea ce am scris reprezintă cazuri sociale care din izolate devin tot mai generale. Deunăzi am aflat că un grup de elevi a bătut un bătrân. Aceste grupuri de copii, copii de la 10 la 18 ani, încep să devină tot mai periculoase, toxice, deoarece nu sunt ținute sub control, că deoarece au în spate părinți care habar n-au de ei și care se înmulțesc cu scopul de a batjocori, de a denigra și a intimida, n-au respect decât pentru sine și nu respectă aproape nici o regulă, educația civică le lipește cu desăvârșire și nimeni nu vede și nici nu aude. Tratăm doar efectele, formând avocați, judecători, procurori și gardieni de penitenciare, nimeni nu previne, pentru că toți copiii sunt slabi la matematică, chimie și fizică, dar avem oameni de lege care constată, dacă au chef și timp.

Vina? A părinților, în primul rând, a sistemului (voit), a malformației numită educație și învățământ în România. Dacă le luați telefonul din mână, după 5 minute îi băgați la terapie intensivă.

Încă ceva, înainte să mă luciferez. Mamaie, știu că-l cunoști pe Cezar, știu că mă cunoști și pe mine. Cezar nu mușcă ca prostul, are studii universitare la acest capitol, iar când încearcă să-și facă nevoile personale o dă de multe ori într-o pudoare care mă uimește și astăzi, după aproape 10 ani. Trebuie doar să înțelegi felul în care stau geamurile atârnate de pereți spre interior și nu spre exterior. Atât.

Dicționar pentru cei care nu știu ce înseamnă ”carpe diem”
Carpe diem este o expresie dintr-un poem latin scris de Horațiu, ce a devenit în timp un aforism. Popular, expresia este tradusă ca „Trăiește clipa!”. Literal, ”carpe” înseamnă „a alege, a selecta, a culege, a strânge, a aduna”, dar Horațiu a folosit cuvântul în sensul de „a se bucura, a apuca, folosire, a face uz de”. Îndemnul „trăiește clipa!” este foarte larg interpretabil, dar aceasta și din cauza traducerii imperfecte.
Literar, această expresie face parte din versetul „Carpe diem, quam minimum credula postero”, în traducere: „trăiește clipa de azi și fii cât mai puțin încrezător în ziua de mâine”. Sursa: Wikipedia.