Sfaturi? Mai bine nu!

Toată lumea vrea să dea sfaturi, un sfat, o sfătuială, o ceva ce seamănă cu o părere măreață. Când unul are o problemă luăm atitudinea aia de atoateștiutori și spunem: fii atent, eu cred că așa ar trebui făcut. Bă, să mori tu? Da de unde știi tu? Ai făcut tu vreodată așa?

Păi nu, dar știu eu, simt eu, sunt eu mai deștept ca tine. Pe bune?

Și, desigur, începi să te gândești la ce-o spus dășteptul ăla. Și te frămânți, și te ostoiești, și te una și te alta. Și vine unul la tine și zice: auzi, am o problemă. Aha, ia spune, mă, ce problemă ai, zici tu, uitând de problema ta?

Păi știi, soacră-mea nu se mai dă moartă nicicum, cum să fac?

Ce, zici, speriat, contrariat, enervat că ăla ți-o adus o astfel de problemă pe tapet chiar azi, când plouă și ninge în același timp?

Măi omule, zici, tu te auzi ce spui? Cum să te enerveze faptul că soacra ta nu se mai dă dusă? Soacrele sunt bune, cel puțin pentru făcut bancuri. Dacă moare a ta pierdem o sursă de inspirație, pricepi?

Dau și dai sfaturi? Cine dracu a inventat sfaturile?

Dex: ”Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată”.

Că ce?

Dacă cineva îmi cere un sfat din domeniul în care mă pricep nu sar ca bezemticul să-mi înșir părerile miraculoase. Sunt cumpătat. Devin mai cumpătat decât sunt de obicei, pentru că știu că părerea mea poate să strice mai tare decât să repare.

Sfatul meu nu e o literă de lege universală, sfatul meu nu ajută decât în măsura în care rezonează cu părerile celui căruia îl ofer. Și de unde știu eu că sfatul meu chiar rezonează? Pentru moment doar eu cred că sfatul meu reprezintă o valoare, prin urmare, de unde atâta credință în ideea că sfatul meu poate ajuta la ananghie?

Sfatul nu-i o contribuție la adevărul absolut oferit de univers, că nici universul nu-i încă un adevăr recunoscut ca fiind un etern și veșnic etalon.

Părerea mea e doar o părere, la fel ca și a ta. Părerea mea devine un sfat doar în momentul în care cuvântul pronunțat sau scris capătă valoare în ochii și-n mintea ta.

Întrebarea e: să-l ofer sau să nu-l ofer? Să dau sfaturi sau să mă abțin, chiar dacă știu că am ce spune?