Prea multă dorință, prea puțină implicare

Dorința fără implicare nu are absolut nici o valoare. La ce bun să manifești dorință dacă implicarea e zero? Când apare dorința lasă frâu liber și implicării, altfel faci uz de un sentiment fără să oferi ceva în schimb universului. Când te implici fără să ai dorință lucrurile devin și mai nașpa.

Când te implici doar pe jumătate înseamnă că ai deficit de dorință. Mai fă rost de niște dorință, sapă, scormonește prin simțiri, încolțește-ți sentimentele, dă alarma. Jumătatea aia de implicare s-ar putea să se transforme în coșmar, în scârbă, în lehamite. Asta nu-i chiar rău, pentru că așa poți să-ți dai seama de lucrurile plăcute sau neplăcute pentru tine.

Când spui că îți dorești foarte tare, când spui că tânjești după ceva anume, oare chiar îți dorești, dacă nu te implici, dacă rămâi doar la stadiul de simțit dorința?

Și dacă te implici doar de dragul de a te implica, de a nu lăsa dorința să se irosească de una singură, tot nu-i bine. Că asta se cheamă că faci lucruri doar pe jumătate, ori lucrurile neterminate, ciuntite, nelustruite, devin cioturi, rebuturi, scârnăvii pe care nu le dorește nimeni.

Dacă chiar îți dorești ceva implică-te, aruncă-te în focurile creației, oferă ceva de valoare universului, rezonează cu el, altfel chiar tu ești un neterminat, un ceva nedefinit, un anonim, un terfelit, o brută.