20 dec. 2021
  |   1 Comentariu

Mă înclin adânc, mamă

Azi, prin cuvinte, m-ai fi decretat copil cretin, al tău, maiestuoasă, cuminte, triumfală, cum erai, copil, copilul tău, cu multe cuvinte mi-ai fi spus, prea multe, uneori, că sunt, că prea sunt. Știai că nu voi fi cuminte, cum, poate, te așteptai, când mă cărai, ostenită, pe poteci, ca să fim, ca să ne suntem. Copil prost, ce eram. Și tu mă cărai, iar eu nu înțelegeam.

Dacă mai erai! Cumva, cum numai tu știai. E Crăciun, ie proști p-acilea. Mă uimeai mereu cu cozonacii. Știai chiar și colinde. Am învățat și io colinde, că tu ai fost, că ai existat. Io nu știam cum să mă fiu, cum să mă sunt. Ce prost am fost. Dar îți promit că o să-ți fiu oștean, cu idealul cu care m-ai învățat, că așa m-ai învățat, oștean cu glasul tremurat. Și-ți promit că până o să mor o să-ți apăr crezul. Și să cânt m-ai învățat. Și să iubesc și să primesc prin casă scara cășilor și să-mi culc durerile cu grijă, rănile să le ostoesc cu piaptănele împăcării. Cu cerul pă călcâie să-l cânt și să-l descânt.

Azi ie astăzi, mamă, și ie și crăciun și pandemie – chiar, cu mulți tâmpiți și cu oameni și cu multă tămâie, cu surghiuniți. Stele se sting, oameni mor încet, încet.

Îți mulțumesc, mamă. Mâinile mele sunt magice, așa spuneai. Așa-mi spuneai. Ai fost magică, unică, și îți mulțumesc, eu, în numele tuturor magilor pe care i-ai iubit. Ai fost, mamă, cu mine, cu toți frații care ți-au murit prea dureros de timpuriu și de încă odată și tot mereu.

Te iubesc. Încă-mi trăiești. Iartă-mi durerile, iartă-mi sărbătorile tâmpite pe care le-am adus cu mine în casă, în nemerniciile mele tâmpite, mamă. Îți mulțumesc pentru foame, pentru frig și pentru tremuratul fulgerului, pentru toate, mamă. Și pentru frică, îți mulțumesc, mamă.

Mulțumesc că sunt. Mulțumesc că ai fost. Mulțumesc că ai fost pe metereze românești și că m-ai făcut ce sunt și cum mă simt. Încă sunt. Încă tremur. Încă mai simt că ninge. Ninge, mamă. Mulțumesc. Mă înclin până la alinul rănilor tale. Te iubesc, mamă. Sunt aici, încă. Mulțumesc, mamă, că încă pășesc.

Un răspuns la Mă înclin adânc, mamă

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.